Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Camerata Regala - un nou concert sub cupola Ateneului Român
Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, a susținut duminică, 29 mai 2016, un nou concert sub cupola Ateneului Român. Programul serii a fost unul cu adevărat special și a inclus două lucrări mult îndrăgite de public: Concertul pentru pian și orchestră nr.2 op.18 în do minor de Serghei Rahmaninov și Simfonia Fantastică semnată de Hector Berlioz. Cei doi artiști invitați pe scenă au fost dirijorul Vlad Vizireanu și pianistul Roberto Plano. O lucrare care răsuflă prin toți porii romantism, Concertul lui Rahmaninov a reprezentat un început nimerit pentru întreaga seară. Solistul a reușit să aducă destul de bine acel balans între lirism și forță, lucru care ne-a ajutat, poate, să înțelegem de ce a câștigat în 2001 Competiția Internațională de Pian de la Cleveland. Iată câteva reacții ale celor prezenți în sală:
"Un pianist așa de dotat și așa de sensibil… Excelent! Excelent!"
"Un interpret de mare clasă, de mare sensibilitate… o trăire chiar fabuloasă și exprimată, nu introvertită. Este, tehnic, fără cusur."
"Foarte bun și foarte rusesc."
După pauză am avut ocazia să ascultăm celebra Simfonie Fantastică, prima lucrare vădit programatică din istoria muzicii. O poveste plină de pasiune, moarte și supradoze de opiu, opusul simfonic a fost prezentat destul de bine de artiștii ce formează Camerata Regală. Vlad Vizireanu a reușit să contureze arcuri narative interesante prin construcțiile frazelor sale și a injectat o doză importantă de fantezie muzicii. Totuși, Simfonia Fantastică este o lucrare scrisă pentru o formulă orchestrală mai mare decât are Camerata Regală în general, așa că au fost necesare întărituri și acest lucru s-a simțit puțin. Au apărut sporadic sonorități puțin altfel, care într-un final nu au deranjat atât de mult.
Într-un final pot spune că am avut parte de o seară plăcută sub cupola Ateneului Român și că aștept cu interes un nou concert al acestor muzicieni.