Oricât de circumspect ai fi, atunci când vezi un afiş cu trei concerte pentru pian susţinute de un singur protagonist, te gândeşti că este un gest de mare curaj, asumat cu multă încredere în propriile forţe. Când respectivul pianist renunţă la colaborarea unui dirijor, "experienţa" unui asemenea program pare şi mai neobişnuită; iar când numele de pe afiş este cel al unui artist aflat acum la maturitatea celor şase decenii de viaţă, lansat însă într-o carieră internaţională la doar 19 ani, când a cucerit concursul Ceaikovski, atunci, categoric, eşti şi mai curios!

Joi 7 aprilie, pe podiumul Ateneului Român, sub genericul "Serile Lipatti" a concertat Andrei Gavrilov, o veritabilă legendă a şcolii pianistice sovietice, un mare virtuoz, un nonconformist... Evident un artist care trăieşte cu intensitate maximă întâlnirea cu publicul, cu muzica. Rahmaninov 3, Prokofiev nr.1 şi Ravel - Concertul pentru mâna stăngă - opţiunile sale reunite pe un singur afiş, pianistul asumându-şi şi conducerea Orchestrei Filarmonicii G.Enescu! Era - în mod clar - intenţia de a oferi un ... One Man Show! Ceea ce a răsunat aseară sub cupola Ateneului a fost un excelent One Team Show! Un efort extraordinar al tuturor celor de pe scenă de a convinge prin expresia muzicală a partiturilor foarte spectaculoase alese, un sentiment de energie explozivă degajată, de pasiune şi implicare artistică, de vibraţie în spiritul muzicii! Locomotiva (sau poate, mai corect ar trebui spus Racheta) Andrei Gavrilov (cu al său curaj incredibil de a propune această experienţă sonoră în Stagiunea Filarmonicii bucureştene) a găsit o formaţie simfonică foarte cooperantă, în care - auditiv dar şi vizual - fiecare membru s-a mobilizat exemplar, într-o autentică rezonanţă romantică sau modernă cerută de fiecare dintre partituri, de suflul liric sau retorica spectaculoasă!

Din punctul de vedere al lui Andrei Gavrilov, acest proiect a fost "O manieră clasică de a trece - pe parcursul a patru zile - de la sclavie la libertate cosmică!"

Pentru ansamblu - în numele căruia a vorbit Liviu Câşleanu, concert-maistrul serii - a fost "o responsabilitate imensă. După prima repetiţie ne-am dat seama că trebuie să facem ceva; am început să comunicăm cu el… şi el cu noi! Andrei Gavrilov nu este un dirijor, este - în primul rând - un mare pianist care şi-a dorit şi această experienţă în care el să conducă. Este un mare muzician! Eu sper că publicul a fost fericit şi a fost încântat de o experienţă interesantă: trei concerte într-o seară, genuri diferite… A fost o enormă cantitate de concentrare şi de implicare. Oricum te implici, dar, cumva, atunci când împarţi cu dirijorul, cu solistul este altceva… Aici am fost doar între noi, comunicarea a fost directă, am fost absolut descoperiţi… NU vă pot spune cum ne-am simţit!"

În sală s-a transmis această extraordinară comunicare a muzicienilor români cu oaspetele din faţa pianului şi - spiritul libertăţii jazzistice pe care el l-a manifestat pe alocuri - a antrenat la maximum participarea orchestrei. Instrumentiştii au fost parcă "în alertă", într-o veritabilă tensiune… aşteptându-se, intrând cu adevărat în atmosferă, în ritm, cu vervă, participând cu aceeaşi fervoare ca şi când ar fi interpretat - fiecare - o partitură camerală individuală. Această mobilizare, energia interpretativă care s-a coagulat în jurul "vulcanului" pianistic Andrei Gavrilov a trecut şi dincolo de scenă, cuprinzând şi publicul care a aplaudat entuziasmat de suflul momentului, de forţa expresiei muzicale care i-a molipsit pe toţi!

Am plecat de la Ateneu cu senzaţia că am trăit o experienţă artistică adevărată, dintre cele care te încarcă sufleteşte şi care - dincolo de imperfecţiunile pe care spiritul critic le observă - te bucură şi te îmbogăţesc…