Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Turneul 'Pianul călător' 2016 - la Iași

Publicat: luni, 28 Martie 2016 , ora 11.16

Al treilea recital din cadrul Turneului Pianul călător 2016 a avut loc la Iași, în eleganta Aulă a Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu. Programul din acest an este integral Chopin. Un reportaj de Daniela Vlad:


*

Muzica lui Chopin te tratează, dar nu te lecuiește. Ai vrea mereu s-o asculți.

Mi-a amintit de anii din liceu. Atunci ascultam Chopin de pe discurile de vinilin…

Și erați îndrăgostită?

… de muzică și de celelalte… Mi-am amintit anii frumoși care au fost…

V-ați luat doza de romantism.

Am luat-o în seara asta din plin.

Dar ați venit singură la un concert atât de romantic.

Uneori, o evadare direct în muzică e mai binevenită decât alături de cineva care să streseze.


*

Ce înseamnă să fii romantic?

Demodat (râde)!

Nu credeți că acum plecați mai împlinită spre treburile cotidiene?

Mai încărcată cu energie pozitivă, totuși.


*

Ce înseamnă să fii romantic în ziua de azi?

O raritate.

Credeți?

Păi, cu vremurile astea… violente.


*

Suntem romantici astăzi, ne mai trebuie Chopin?

Categoric, da.

Ce efect are asupra dumneavoastră?

Plutire.

Mă liniștește, dar mă și bucură în același timp.


*

Ți-a plăcut? Vrei să cânți la pian?

Da.

Ai cântat vreodată la pian?

Da.

Ai stat cuminte la concert?

Da.

A fost la Vasile Alecsandri… are acolo un pian expus la Mircești… mă rog, e îndrăgostit… are patru ani.

O să-l dați la pian?

Da… uitați că a și desenat el ceva pe aici…

L-a inspirat Chopin?

Da, da.


*

Horia Mihail, în recital la Iași. Cine a ales Chopin anul acesta?

Eu am avut ideea de a alege Chopin… cred, nici nu mai știu. Cert este că am ales piesele pe care le cânt în acest turneu. Marea majoritate o constituie piesele cu care nu m-am întâlnit până acum. Sunt la început… o să fie un turneu lung…

Se mai duce undeva un pian călător?

Da, se duce la Alba Iulia. Undeva în luna mai, la început, imediat după Paștele ortodox, voi călători cu pianul și va ajunge la Alba Iulia.

Când spui romantic, te-ai aștepta la senzual, la ceva foarte intim. Este Chopin foarte intim? Nu e mai degrabă apolinic?

Cred… Nu-mi place să descriu muzica în cuvinte sau compozitorii în cuvinte, fiindcă ar fi păcat și dificil. Chopin are o trăsătură a lui, individuală… cred că această latură a lui oarecum tristă vine din cauza faptului că s-a născut într-un loc și a trăit marea majoritate a vieții în alt loc… cred. M-a întrebat cineva acum câteva zile acest lucru…

Dar este trist?

Multe lucruri sunt melancolice, sunt triste, meditative, dar nu neapărat într-un mod optimist. Bun, în momentul în care ia sau inventează mazurci, care sunt dansuri populare, ele pot avea și altfel de stare, însă chiar și acolo - de exemplu în primul set, ultima și chiar și a doua mazurcă dau un sentiment greu, apăsător.

El are și mult vigoare… Chopin îți dă toate stările, te încarcă.

Este un povestitor în muzică.

Ce efect are asupra ta? E destul de riguros.

Da, bineînțeles, însă paleta interpretabilă a lucrurilor este extrem de vastă la acest tip de muzică. Sunt convins că n-o să mă plictisesc nici o secundă.

Poți să fii foarte liber în muzica asta.

Sigur. Poți să fii liber… e bine să fii liber în orice, însă cu atât mai mult în muzica lui Chopin.

Ai văzut vreodată muzica sa ca fiind prea dulceagă?

Poate, la un moment dat, când eram adolescent, dar între timp mi-a trecut.