Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. 'La Favorita' cu Ruxandra Donose, la Sala Radio
Ca și în anii trecuți, la sfârșitul lunii ianuarie, publicului de la Sala Radio i-a fost propus un nou titlul de operă' în formulă de concert. Mezzo-soprana Ruxandra Donose a interpretat rolul principal al operei "La Favorita", creație a compozitorului italian Gaetano Donizetti, în concertul susținut de Orchestra Națională și Corul Academic Radio, ansambluri conduse de David Crescenzi.
Opera "La Favorita" de Donizetti s-a cântat în premieră absolută vineri la Sala Radio. Mezzo-soprana Ruxandra Donose, soprana Diana Țugui și alți artiști lirici au concertat alături de Corul Academic Radio și acompaniați de Orchestra Națională Radio condusă de dirijorul David Crescenzi.
Ruxandra Donose a cântat alături de cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Cu toate acestea, spunea că pentru ea "La Favorita" reprezintă o provocare.
"Vă dați seama ce lucru minunat să se adune toată lumea, cu pregătirea fiecăruia, pentru a contribui la acest moment de premieră absolută. Îmi place foarte mult. Este un rol, într-adevăr, și liric și dramatic, este un rol, ca ambitus, foarte larg, este un rol de mezzo-soprană, dar de fapt merge foarte mult în acut mai ales în ansambluri. Pe de altă parte, evident, dacă ești soprană trebuie să te întorci să cânți registrul grav, în beciul vocii, foarte mult pe mediu, deci ca mezzo-soprană acolo trebuie să te dezvolți… Dar este un rol foarte frumos și un rol foarte lung."
La Favorita, creație a compozitorului Gaetano Donizetti, a fost inițial scrisă în trei acte, sub titlul "Lange de Nisida". Mai apoi, Donizetti a integrat cea mai mare parte a compoziției în opera "La Favorita". Premiera a avut loc la Opera Națională din Paris în 1840, bucurându-se de un mare succes. Până în anul 1904 a fost reprezentată pe scena operei pariziene de nu mai puțin de 650 de ori. De altfel, un succes a fost și concertul operă de la Sala Radio, iar publicul a fost încântat de interpretarea de excepție a soliștilor, dar și a Corului Academic Radio.
"Seara, oricum, a fost superbă!"
"Eu aș putea spune că execuția este deosebită. E un concert care, după părerea mea, necesită o impetuozitate cu totul deosebită a interpretului."
Cum a fost concertul?
"Minunat! Te transpune într-o lume teribilă, minunată. Ne simțim bine. Muzica ne vindecă, ne face mai buni. Această orchestră radio în general, cu tradiția ei, este la superlativ tot timpul."