ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.

Arhivă : Cronici Înapoi

O seară Brahms și o interpretă adevărată

Publicat: vineri, 29 Ianuarie 2016 , ora 12.54

Ultimele concerte de ianuarie au propus, la Filarmonica bucureșteană, opusuri de Brahms, aspect în principiu deosebit de atractiv pentru melomani, dar mult promovatul dirijor Cristian Măcelaru din... America a ales, în prima parte, lucrări scrise pentru cor și orchestră - Nanie și Schicksalslied - încadrând binecunoscuta Rapsodie pentru alto, cor bărbătesc și orchestră, beneficiind de interpretarea excelentă conferită de mezzosoprana Aura Twarowska (de la Staatsoper Viena), rafinată, cu o frazare și o încărcătură expresivă perfect dozată și adecvată textului redat cu o pronunție și o dicție impecabile; glasul său generos, "încărcat", condus cu eleganță și știință, a adus un plus de frumusețe în tălmăcirea partiturii, subliniind și tenta meditativă și atmosfera de rugă din final. Din păcate, nu același lucru pot spune despre abordarea corului (pregătit de Iosif-Ion Prunner), corectă dar destul de monocromă ca expresie, fără o diferențiere clară de la o lucrare la alta. Concepând desfășurarea acestora ca și cum ar fi fost secțiuni ale unei singure creații, dirijorul a dorit, probabil, să asigure astfel o anume unitate și continuitate în acest sens, ceea ce a determinat însă și prezența solistei pe scenă, chiar și când nu avea de cântat, dar și o oarecare derută a publicului care ar fi vrut să o aplaude după Rapsodie dar... a urmat piesa corală, așa încât performanța vocal-interpretativă a Aurei Twarowska a fost răsplătită abia la finalul primei părți a serii, când oricum a fost însoțită de cei doi dirijori.

Faptul că dirijorul oaspete a condus cu precizie, dând intrări, subliniind teme și intervenții instrumentale, coordonând relația cor-orchestră-solist cu rigoare, s-a remarcat încă din prima clipă, dar m-a frapat lipsa de preocupare pentru "linia mare" a frazei, pentru implicarea și solicitarea unei nuanțări expresive, simțindu-se bine doar în momentele alerte și în forte, lăsând restul să curgă destul de amorf. Sincer, nu cred că ascultătorul este interesat să descopere (doar) structura internă a unei partituri, ci în primul rând își dorește să fie cucerit sau chiar impresionat de sensul și trăirea muzicii respective, care să îi transmită "ceva". Am avut același sentiment urmărind și Simfonia nr. 1, parcursă la fel de plat, contrastele rezultând doar din alternanța forte-piano, așteptând zadarnic să se creeze profunzimea, monumentalitatea, anvergura și interiorizarea gravă, specifice compozitorului; dar orchestra a cântat destul de rutinier, răspunzând conștiincios cerințelor dirijorale (atâta cât au fost...), prea puține solo-uri având pregnanță și căldură, unele fiind chiar... nefericite, cu "scăpări" și cânt "sub ton", totul derulându-se "pe orizontală", sentimentul de dezamăgire crescând de la o mișcare la alta.

Surprinzător, sala nu a fost plină, ceea ce la Ateneu se întâmplă destul de rar, spectatorii au rămas până la final destul de apatici în reacții, aplaudând "cuminte", probabil simțind că... lipsea "ceva" - cu siguranță investirea și sensibilitatea, vibrația interioară și capacitatea de a reda bogăția ideatică a frazelor arcuite, de a le conduce către un climax - într-un cuvânt... interpretarea adevărată. Păcat...

Dirijorul este prezentat ca fiind rezident al Filarmonicii din Philadelphia, colaborând cu diverse orchestre din America și Europa, dar nu de prim rang, obținând recent și premii la competiții de profil, cu certitudine dornic de afirmare și de promovare intensă, la care contribuie, probabil, și un impresar eficient. Ciudat este însă faptul că... unii de pe aici chiar îl apreciază și deci îl "cultivă", reinvitându-l la pupitrul ansamblurilor bucureștene. Se știe că orchestrele americane cântă cu precizie, cu sau fără dirijor, prioritară fiind acuratețea sonoră, cel de la pupitru adăugând sau nu o anume expresivitate, în raport cu structura fiecăruia. La noi, melomanii își doresc mai mult...


Anca Florea