Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Orchestra Română de Tineret anunță prezența la o serie de turnee cu sprijinul ICR

Publicat: vineri, 10 Iulie 2015 , ora 10.12

Orchestra Română de Tineret și-a anunțat debutul unui turneu extraordinar prin intermediul unei conferințe de presă ce a avut loc joi, 9 iulie. Mai multe informații, în reportajul următor:

Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român și Marin Cazacu, Managerul Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" au vorbit în cadrul acestei întâlniri despre cel de-al doilea parteneriat dintre cele două instituții, unul care se va concretiza într-o serie de manifestări susținută de Orchestra Română de Tineret pe scene din Italia, Franța și Austria.

Despre alegerea de a susține ansamblul de tineret ne-a vorbit Radu Boroianu, președintele ICR:

"Prospețimea instituțională a acestui tip de orchestră vine în sprijinul a ceea ce susținem noi. Acesta este probabil cel mai viu, prin însăși tinerețe. Parteneriaul dintre Institutul Cultural Român și Orchestra de Tineret este, probabil, unul din parteneriatele cele mai consistente pe care le avem și care au și cea mai mare șansă să devină durabile. Și noi și domniile lor dorim să promovăm valori ale culturii și creativității românești. Avem deja un an de experiență înainte care a avut succes. Anul acesta se anunță a fi la fel, un an de succes și, din ce în ce mai mult, cred că el va deveni o piesă importantă în puzzle-ul aceste pe care încercăm să-l creăm în sprijinul existenței în opinia publică mondială a creativității naționale."

În cadrul seriei extraordinare se înscrie și concertul de deschidere a Festivalului Internațional "George Enescu" susținut de Orchestra Româna de Tineret. Marin Cazacu ne-a vorbit despre această manifestare:

"Prezența Orchestre Române de Tineret în cadrul Festivalului "George Enescu" și nu oricum, ci în cadrul deschiderii acestui festival și mai ales în cadrul ciclului "Mari orchestre ale lumii", cu un mare dirijor estonian - Kristjan Jarvi și o solistă cunoscută pe plan mondial - Sarah Chang, este punctul culminant al unei cariere pe care Orchestra Română de Tineret l-a construit și l-a așezat în timp în așa fel încât să poată dovedi și să poată să bucure și pe alții cu prezența în Festivalul "George Enescu". Acest an nu a mai existat niciodată în istoria unei orchestre, cu atât mai mult o orchestră de tineret. Numai enumerându-le… am fost mai întâi, anul acesta, prenți la Festivalul de la Ruse, din Bulgaria. După aceea, la deschiderea Festivalului "Gustav Mahler" din Italia, Expoziția Mondială de la Milano, Festivalul Aix en Provence din Franța, la Viena - un concert extraordinar la Konzerthaus. Iată o serie de evenimente care pot fi considerate unice în existența unei orchestre."

Programul complet al turneului susținut de Orchestra Română de Tineret poate fi găsit pe site-ul românia-muzical.ro la secțiunea Agenda de Concert.

Reportaj realizat de Lucian Haralambie