Arhivă : Cronici Înapoi

Orchestra Națională Radio la final de stagiune

Publicat: vineri, 19 Iunie 2015 , ora 22.54

Trei lucrări extrem de îndrăgite de publicul larg, doi tineri muzicieni pe scena Studioului Mihail Jora și un nouă seară reușită a Orchestrei Naționale Radio - sunt datele concertului susținut vineri, 19 iunie 2015.

După o serie de manifestări importante, printre care și concertele susținute pe scena filarmonicii din Kuala Lumpur, gala anuală de Crăciun "Cele trei dive", concertul cu acordeonistul francez Richard Galliano, cel cu Sarah Nemțanu - concertmaestru al Orchestrei Naționale a Franței - sau concertul dedicat Zilei Regalității, vineri seară a venit momentul ca Orchestra Națională Radio să susțină și ultiumul concert al stagiunii.

Ansamblul a fost condus de Vladimir Lungu, dirijor și director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia). Prima lucrare din programul serii a fost uvertura operei "Răpirea din serai", creație a lui Wolfgang Amadeus Mozart. A urmat Concertul nr.2 în Re major pentru violoncel și orchestră de Joseph Haydn cu Răzvan Suma solist.

- Răzvan Suma este extraordinar. Suntem copleșiți.

- În general, violoncelul dă niște vibrații speciale și m-am simțit minunat și îmi place că oamenii tineri sunt foarte talentați și ies în față și preiau puterea practic. Mă bucur enorm că întâlnesc oameni tineri talentați.

Seara s-a încheiat cu una dintre cele mai populare lucrări ale compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia a V-a într-o interpretare extrem de apreciată de publicul numeros din Sala Radio.

- Dirijorul, într-adevăr, e o figură cu totul remarcabilă. Cred că a prins foarte bine spiritul Simfoniei a V-a. De ani de zile frecventez Sala Radio și pot să spun că și-au păstrat un nivel constant de-a lungul anilor și e o orchestră foarte bună.

- Nu l-am auzit pe acest Ceaikovski. Nu-l cunosc așa. Mi s-a părut un concert de excepție, atâta tumult, atâta trăire n-am văzut până acum.

- A fost o stagiune echilibrată, pe gustul tuturor. O muzică tânără, de actualitate.

- Foarte frumoasă stagiunea. Am reușit să vin săptămânal, ori miercurea, ori vinerea și mă bucur de experiența asta, muzică pentru inimă, muzică pentru suflet. Iubesc vibrația asta, mă face să mă simt fericită. E o stare de bine.

Final de concert, final oficial de stagiune și ropote de aplauze pentru ansamblul simfonic mare al radiolului și pentru dirijorul serii Vladimir Lungu:

Un debut, un final de stagiune, un solist de primă clasă. A fost o onoare pentru mine să dirijez în acest sanctuar al muzicii. M-am simțit extrem de bine pe această scenă. Publicul a trăit împreună cu noi bucuria actului artistic și asta mi-a produs cea mai mare plăcere.

Reportaj realizat de Lucian Haralambie