Orice propunere de a asculta italieni cântând muzica lui Verdi constituie, în sine, o veritabilă atracție, știut fiind că cei din Peninsulă au opera "în sânge", cu atât mai mult când vine vorba despre cel mai îndrăgit compozitor de gen; și tocmai de aceea, chiar dacă nu s-a făcut vreo promovare a concertului, un public destul de numeros a dorit să urmărească, la Ateneu, programul oferit de "I Solistii del San Carlo", derulat sub genericul "Verdi a Napoli", ansamblul find invitat la București cu sprijinul Institutului cultural italian.

Sincer, uneori nu reușesc să înțeleg criteriile pe care se bazează selectarea celor care sosesc din țări de tradiție muzicală pentru a evolua pe scenele noastre, o astfel de întrebare - retorică, desigur - născându-se și în acea seară în care pe podium s-au aflat instrumentiști și soliști apropiați celebrului Teatro San Carlo, abordând, deloc întâmplător,pagini verdiene interpretate cândva la Napoli în prezența ilustrului creator. De asemenea, deschiderea programului cu Cvartetul în mi minor, extrem de rar cântat, singura lucrare compusă de Verdi pentru o astfel de formație camerală, a constituit un punct de interes, numai că, de la primele măsuri, uimirea și dezamăgirea s-au tot accentuat, pentru că sunetul lipsit de calitate, parcurgerea monocromă și fără relief, destul de neomogenă, a partiturii, a dus la imposibilitatea de a aprecia corect valoarea acesteia; tristă a fost și constatarea că nici cei doi componenți români ai ansamblului - violonista Mariana Mureșanu și violoncelistului Ilie Ionescu - nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor din partea unor muzicieni (eufemistic vorbind) care activează de decenii în străinătate. Dar nici violonistul Giuseppe Navelli sau violistul Filippo dell'Arciprete nu au depășit acel mod de a înșirui note...

Cred că nu am mai văzut vreodată ca arii din opere să fie acompaniate de un cvartet de coarde... dublat de pian! Dacă instrumentiștii asigură, "în miniatură", suportul orchestral, de ce ar mai fi necesară și solicitarea pianului, la care se apelează, în recital, dar pentru... "reducția" orchestrală? Iată că se poate, deși e de-a dreptul pleonastic... Astfel, pianista Alessandra Brucher, formată la București, stabilită, la rândul său, în Italia, a colaborat cu cvartetul pentru a însoți cei doi soliști vocali, recomandați în programul de sală prin performanțe deosebite, din păcate neconfirmate în acea seară; pentru că soprana Sabrina Messina, chiar dacă avea voce și temperament, nu a convins în ariile din Bal mascat și Aida, "etalând" o neglijență tehnică aproape de amatorism, un ușor tremolo și o stridență în acut (țipete "ajutate" și prin deschiderea invariabilă și bruscă a brațelor) teribil de jenante, fără a mai vorbi despre monotonia expresiei. Mai bine pus la punct sub aspect tehnic, beneficiind și de date naturale importante, având un timbrul liric plăcut și acut sigur (deși forțat), tenorul Francesco Malapena a trecut dezinvolt de la aria lui Riccardo (din ultimul act) la cea a lui Radames, alese din aceleași opere, desigur scrise pentru tipuri de glas foarte diferite, dar rezolvate... la fel, apelând frecvent la falset sau la efecte discutabile precum crescendo-decrescendo pe un sunet prelungit în exces, cu manierisme supărătoare și surprinzătoare în cazul unui tânăr solist.

Trebuie să recunosc faptul că au fost multe momente hilare, dar cei aflați în sală - chiar și italieni care mă așteptam să aibă o anume cunoaștere sau măcar un gust deosebit în aprecierea muzicii în general și a celei de operă în special - au aplaudat îndelung, astfe încât, deși seara se derula sub semnul lui Verdi, soliștii au optat, în bis pentru... pagini pucciniene - arii din Tosca și Turandot -, la care s-a adăugat canzoneta O Sole mio, oferită într-un duet cu gag-uri adecvate probabil într-un parc comunal, cu (alte) sunete ținute la nesfârșit - răsplătite din plin de spectatori, ca la circ - sau cu poante discutabile și destule aproximații sau subterfugii pentru a evita problemele serioase de cânt. Și cred că, după o asemenea "performanță", venită însă tocmai de la Napoli, ideală devenea prelungirea la... trattoria de peste drum...