Din nou în sala Henry le Bœuf a complexului Bozar din capitala Belgiei, din nou alături de Orchestra Filarmonicii din Bruxelles condusă de directorul său muzical, Michel Tabachnik. Programul din 16 februarie 2015 a propus lucrări de compozitori din Europa - centrală sau eurasiatică.

Pentru început, Uvertura de concert "Carnaval" op. 92 de Antonin Dvořák - poate a fost o simplă coincidenţă, dar alegerea acestei piese m-a făcut să mă gândesc la perioada în care se află acum credincioşii catolici: miercuri, ei intră în Postul Paştelui, răstimp religios precedat de câteva zile de carnaval. Foarte sugestivă, foarte frumosă, cu totul altfel însă faţă de inflexiunile cehe şi americane tipice lui Dvořák, mult mai general continentală, muzica sa este aici aproape clasic-beethoveniană, şi doar în secţiunea mediană a intervenit pe alocuri folclorul din Moravia şi Boemia.

Contraponderea europeană a Grupului celor 5, Piotr Ilici Ceaikovski s-a îndreptat mult către sonorităţile occidentale şi le-a fost "oponent" lui Rimski-Korsakov sau Borodin, dedicaţi construirii unei muzici ruseşti. Totuşi Concertul op. 35 în Re major pentru vioară şi orchestră al lui Ceaikovski nu este în întregime vestic; fragmentele rapide, momentele variaţionale, cadenţele, de exemplu, sunt puternic rapsodice, iar dacă partea a doua trimite către ariile tragice din operele lui Mozart, ea aminteşte, prin melancolie şi aerul de baladă, de personajele cu greutate, cu experienţă de viaţă, din înseşi creaţiile lirice, atât de profund ruseşti, semnate Ceaikovski.

Solistul acestui concert a fost Valeriy Sokolov, care în 2005, înainte să împlinească 20 de ani, câştiga Concursul Enescu, premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Enescu (în cazul lui, Sonata a III-a "în caracter popular românesc") şi premiul Fundaţiei Enescu. A cântat cu linişte, de fapt cu o anume demnitate, conducând fiecare motiv, dându-i un sens. A cântat cu atenţie încordată, s-a pretat şi ludicului. Valeriy Sokolov a mai cântat şi cu bravură, cu un sunet pătrunzător, limpede şi cald, fără a-şi pierde niciodată capul în romantismul şi virtuozitatea lui Ceaikovski.

Pentru final, un alt concert, cel scris de Béla Bártok pentru orchestră. Modern, mai puţin plăcut în sensul convenţional al termenului, te face să fii curios cum va continua muzica pe care o auzi. Trebuie să o urmăreşti permanent pentru a o putea înţelege: Dvořák şi Ceaikovski te mai lasă şi să visezi, Bártok însă te solicită minut de minut, iar secvenţele cu adevărat armonioase sunt atât de puţine încât întâlnirea cu ele oferă pur şi simplu mici oaze de odihnă. E drept că, în acelaşi timp, Concertul pentru orchestră îţi dăruieşte în schimb un sentiment al interesului satisfăcut, ca şi, bineînţeles, un sentiment de împlinire sonoră.

Pe tot parcursul serii de 16 februarie 2015 suflătorii, în special flautul şi clarinetul, au fost foarte prezenţi şi foarte buni. Cu dezinvoltură şi cu gesturi fireşti, chiar economice, cordial şi totodată strict, Michel Tabachnik a condus Orchestra Filarmonicii din Bruxelles într-o varietate de stări, atitudini şi imagini sonore: seriozitate, joc, concentrare, entuziasm, tenebre, patos, rigoare, ca un singur organism ale cărui părţi componente funcţionează la capacitate maximă.