Arhivă : Cronici Înapoi

Primul concert al Orchestrei de Tineret România-Moldova

Publicat: luni, 16 Februarie 2015 , ora 10.48

Poveștile muzicale de mare popularitate semnate de Mozart, Rossini, Beethoven, Rogalski sau Liszt s-au reunit duminică, 15 februarie, la Ateneul Român, într-un concert organizat de Centrul Național de Artă Tinerimea Română. Detalii ne oferă Lucian Haralambie:


"Talentul tinerilor este vizibil. Este, în sfârșit, o reușită! Așa vrem și în rest, nu numai în muzică. Peste tot acești frați trebuie să fie împreună, întotdeauna."

"A fost o surpriză foarte plăcută să-i vedem împreună. S-au sincronizat foarte bine. Sunt niște tineri care, cu adevărat, unesc."


Începută în urmă cu doi ani, colaborarea dintre Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Tineret a Moldovei s-a concretizat ieri seară printr-un amplu proiect comun, găzduit de Ateneul Român. Cele două ansambluri și-au unit forțele într-o orchestră simfonică a prieteniei artistice, care a celebrat spiritualitatea și fondul cultural comun. Sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, tinerii muzicieni din cele două țări au propus un program extrem de variat ce a cuprins trei uverturi de Wolfgang Amadeus Mozart, Gioacchino Rossini și Ludwig van Beethoven, la care s-au adăugat Valsul de Eugen Doga, Două schițe simfonice de Theodor Rogalski și Poemul simfonic "Preludiile" de Franz Liszt.


"O seară minunată! Un concert foarte bine realizat, un program extrem de variat de virtuozitate orchestrală, de bun gust. M-am bucurat foarte mult să reascult cele două schițe ale lui Theodor Rogalski, atât de uitate pe nedrept, dar repuse acum în circuitul muzical. O încununare splendidă cu Preludiile de Liszt. Maestrul Mandeal, ca întotdeauna! O seară minunată! Merită scos un disc cu acest program. Sper să mai cânte împreună și cât mai des."


O evoluție de excepție a Orchestrei de Tineret România-Moldova, aplaudată în picioare de cei prezenți în Sala Mare a Ateneului Român. Printre ei și actorul Bogdan Stanoevici, secretat de stat în cadrul Ministerului Culturii:

"Întotdeauna am fost convins de un lucru și în seara asta se dovedește o dată în plus că dacă există ceva pe lumea asta care nu poate fi oprit de frontiere, acest lucru se numește cultură și spiritualitate. Concertul din această seară e o dovadă a ceea ce înseamnă unirea prin spirit și prin muzică. Să vezi acești tineri din România și din Republica Moldova cu se îmbrățișau e o mare bucurie, care dovedește și altceva, că o sârmă sau un fir de apă nu pot să despartă un neam. Această unire a sufletului este o permanență și nu va putea fi smulsă de nimeni, niciodată."


Despre concert ne-a vorbit și criticul muzical Dumitru Avakian:

"Este excelentă ideea realizării unui concert-eveniment prin reunirea celor două orchestre de tineret. Mi se pare un gând minunat și, într-adevăr, este vorba de o comuniune spirituală care, iată, se realizează și prin muzică. E important faptul că acest eveniment se întâmplă aici, la Ateneu, în inima Bucureștiului, în inima României, cu un program de largă adresare. Un concert care trezește amintiri și speranțe."

Și dirijorul Florin Totan a urmărit prestația tinerilor muzicieni:

"Am început să fiu invidios pe Marin Cazacu și pe maestrul Mandeal că lucrează cu tinerii. Bucuria lor de-a cânta și de-a fi pe scenă este debordantă și foarte contagioasă. De-asta spuneam și le-am spus și lor că sunt fericit că am ales să sărbătoresc ziua mea de naștere alături de Orchestra Română de Tineret și cu asta am spus tot. Vă mulțumesc."