Arhivă : Cronici Înapoi

Ziua Culturii Române, celebrată prin muzică la Ateneul Român

Publicat: vineri, 16 Ianuarie 2015 , ora 12.39

Aseară, 15 ianuarie 2015, manifestările dedicate Zilei Culturii Române au fost încununate de un concert extraordinar ce a avut loc pe scena Ateneului Român. Evenimentul, care s-a bucurat de prezența a numeroase personalități ale vieții culturale și politice din România, a fost deschis cu lansarea primului disc înregistrat de Orchestra Română de Tineret la editura Casa Radio. Cuvântul de deschidere al acestei lansări i-a aparținut domnului Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii din România:

"Mă bucur că-n această seară, de Ziua Culturii Naționale în cea de-a treia ediție care vine ca urmare a unui demers pe care Academia Română și Parlamentul României l-au susținut, lansăm un CD al Orchestrei Române de Tineret, care va cânta în această seară la Ateneul Român, și sunt convins că este la același nivel cu care Orchestra Română de Tineret ne-a obișnuit."


Concertul i-a adus în fața numerosului public prezent în sala Ateneului pe membrii a două ansambluri prestigioase din București. În prima parte a evoluat corul Preludiu, care, sub conducerea maestrului Voicu Enăchescu, a prezentat trei lucrări corale scrise pe versuri de Mihai Eminescu. Este vorba despre ,,Sara pe deal", ,,Rugăciune" și ,,Floare albastră". După evoluția plină de sensibilitate a ansamblului coral, pe scenă și-a făcut apariția Orchestra Română de Tineret, care a deschis seria lucrărilor prezentate cu ocazia Zilei Culturii Naționale cu Rapsodia a II-a de George Enescu, continuând cu lucrări de Bedrich Smetana, Giacomo Puccini, Wolfgang Amadeus Mozart, Piotr Ilici Ceaikovski, Leo Delibes, Tiberiu Brediceanu sau Sabin Păutza. Protagoniste au fost violonista Ioana Goicea și soprana Valentina Naforniță, care la finalul concertului de aseară a declarat:

"M-am simțit minunat, cum mă simt de fiecare dată și am o mare bucurie în suflet să cânt pe această scenă cu o acustică fantastică și, desigur, cu această orchestră, cu maestrul Mandeal. O plăcere de fiecare dată! Am emoții deosebite când cânt în România, nu știu de ce!, însă cu mare drag revin și îmi place să fiu printre români, îmi place să fiu pe această scenă."

Orchestra Română de Tineret a reușit din nou să ofere interpretări ale lucrărilor alese pentru acest eveniment, cu toate că lansarea primului disc înregistrat de tânărul ansamblu la editura Casa Radio a fost evenimentul cel mai important pentru muzicienii instrumentiști și cei doi mentori, dirijorul Cristian Mandeal și violoncelistul Marin Cazacu. Primul dintre aceștia a vorbit pentru postul nostru.

Dirijorul Cristian Mandeal: "Este un moment foarte important pentru istoria foarte tânără a acestei orchestre. Faptul că lansăm un prim disc este deja un lucru mare, iar faptul că acest disc este alcătuit în exclusivitate din muzică românească este un lucru normal. Am fost sprijiniți foarte puternic, solid, de Radio România și nu am decât cuvinte de mulțumire pentru modul în care am fost sprijiniți."


Numeroase personalități invitate să participe la eveniment au împărtășit pentru Radio România Muzical impresii legate de concert.

Răzvan Ioan Dincă, directorul Operei Române din București: "Sunt de-a dreptul emoționat și pentru simbolul acestei seri și pentru modul în care o echipă formidabilă de muzicieni, condusă de maestrul Cristian Mandeal, Orchestra Română de Tineret a demonstrat ce înseamnă valoarea culturii române, pentru că ei sunt produsul spiritualității românești."

Actorul Ion Caramitru: "Orchestra aceasta de tineret este splendidă și asocierea cu un dirijor de talia lui Mandeal nu face decât să brieze…"

Compozitorul Sabin Păutza: "Este poate cea mai bună orchestră pe care am avut-o noi vreodată pentru că nu numai că sunt foarte buni profesioniști, dar sunt tineri și se vede asta prin felul cum abordează muzica. Este un entuziasm acolo pe care nu-l mai găsim, din păcate, la orchestrele mature. Parcă sunt flămânzi să facă muzică. Tot ce-am auzit în seara asta a fost de nota 10."


Reportaj realizat de Alexandru Mija