Arhivă : Cronici Înapoi
Un superb Beethoven cu Orchestra Filarmonicii din Bruxelles
Sâmbătă, 6 decembrie 2014, s-a încheiat la Bruxelles Festivalul Beethoven organizat, începând din 1 decembrie, de Capela Muzicală Regina Elisabeta, prestigios conservator privat al Belgiei. Maria João Pires - de altfel unul din maeștrii în rezidență care predau la această instituție - Krzysztof Penderecki, Orchestra Sinfonia Varșovia au concertat în cadrul festivalului care anul trecut le-a fost dedicat compozitorilor romantici, iar în 2015 va îi omagia pe marii autori ruși.
Seara finală a fost susținută la Sala Flagey de Orchestra Filarmonicii din Bruxelles sub conducerea dirijorală a directorului său muzical, elvețianul Michel Tabachnik, și s-a deschis cu "Imperialul", al cincilea concert pentru pian scris de Beethoven. Interpretarea lui Julien Brocal, tânăr în vârstă de 27 de ani, a scos în evidență mai mult libertățile romantice ale compozitorului decât rigoarea clasică; virtuoz excelent, jucăuș uneori, cu o mare și evidentă plăcere de a cânta, Julien Brocal a oferit ca bis Fantezia-impromptu a lui Frédéric Chopin, instrument perfect pentru exprimarea temperamentului său. Iar ascultându-l pe Chopin după Beethoven a devenit foarte clar cât de mult a presimțit germanul viitoarea epocă muzicală - romantismul, manifestarea sufletului și a dorințelor sale, unele care nu se pot rosti în cuvinte dar cărora, cum spunea dirijorul Michel Tabachnik în dialogul acordat înainte de concert, pe care îl puteți urmări pe site-ul nostru la secțiunea "Interviuri", li se poate da glas prin muzică.
În Concertul nr. 5 pentru pian, Beethoven are ceva de spus -adică ideea lui este o idee de luat în seamă - și o spune sus și tare. Are o voce, una puternică, una individuală, una care nu poate fi decât a lui. Pe lângă certitudini se simte în muzica sa și o strângere de inimă - poate că acesta este sublimul, locul în care extazul se petrece undeva pe o creastă, și unde foarte sus înseamnă de fapt, pur și simplu, foarte aproape de abis. Pianul nu este întotdeauna propriu-zis solist; are adesea un paradoxal rol de susținere a melodiei cântate de orchestră, chiar execută adesea simple game; dar, așezate peste o continuă pedală simfonică, ele produc un efect de imens spațiu sonor. În scurta conversație publică purtată de Michel Tabachnik înainte de concert cu Kristin van den Buys, muzicolog și profesor, dirijorul vorbea despre economia de mijloace cu care operează Beethoven: acordurile, suprapunerile de sunete, pe care le folosește sunt într-un număr destul de mic, toate cunoscute, familiare urechii; Beethoven este cu toate acestea genial, remarca plin de încântare Michel Tabachnik, iar pendularea între aceste acorduri, procesul "mutării" auzului de pe un grup sonor pe altul, creează o stare de bucurie unică și incredibilă.
După pauză, Simfonia a 3-a a aceluiași Beethoven, a cărei interpretare a fost dedicată memoriei Regine Fabiola a Belgiei, trecută în eternitate cu o zi înainte, în 5 decembrie. Piesa poartă subtilul "Eroica"; eroică, da, dar și de o infinită dragoste, și ca o nesfârșită declarație de dragoste. Ca primă simfonie romantică, în ea zbaterea și lumina își găsesc înțelesul și rostul. Celebrul Marș funebru, partea a doua, privește simultan înapoi, către registrele grave ale orgii lui Bach, și înainte, către coloanele sonore ale filmelor de suspense și este în același timp conștient că îndeplinește o funcție simbolică, ritualică; momentele de timpani sunau - poate doar îmi sunau doar mie, sclav al programului, al cunoașterii titlului, "Marcia Funebre" - ca vâslele lui Caron pe Styx către Hades.
O simfonie de Beethoven poate că nu durează la fel de mult cât un Mahler sau un Bruckner, dar este greu și obositor de urmărit, pentru că nu este doar o muzică frumoasă, care, adică, îți face plăcere, ci și o muzică la care ești obligat să participi și căreia ești obligat să i te dăruiești - intelect și simțire. Dar ce minunată obligație!
Dacă am auzit toate acestea în muzica lui Beethoven, a fost datorită Orchestrei Filarmonicii din Bruxelles: cântă foarte precis, foarte sigur pe sine, realizează treceri de la nuanțe mici la nuanțe mari pe care aproape că le poți vizualiza grafic, are un sunet beethovenian - mare, atotcuprinzător, plin, dar și plin de delicatețe, de lirism tipic operei italiene, un sunet care conturează și te face să auzi fiecare linie melodică, fiecare contribuție a instrumentelor la crearea întregului. În acustica extraordinară a Sălii Flagey din Bruxelles, Michel Tabachnik a condus într-un stil dirijoral cavaleresc și gentlemanlike: curtenitor, demn, controlat, expresiv. Festivalul Beethoven s-a încheiat în 6 decembrie 2014 cu o sală unde nu s-au mai putut cumpăra bilete și care i-a aplaudat din toate puterile pe muzicienii de pe podium.