Arhivă : Cronici Înapoi
Regal pe claviatură
Am revenit în sala Ateneului pentru a asculta recitalul oferit de pianistul Viniciu Moroianu, propunând un program mozaicat și dificil, menit să pună din nou în valoare datele definitorii ale interpretului, recunoscut analist al partiturilor asupra cărora se apleacă de fiecare dată cu minuție și pasiune, capabil să descifreze - mai bine spus să simtă - deopotrivă spiritul și specificul compozitorului respectiv, pătrunzând în lumea de trăiri și gânduri ce poate chiar au generat acele superbe pagini. Întotdeauna am apreciat și am admirat tocmai capacitatea sa de a construi astfel viziunea de ansamblu a lucrării, "linia mare" în care desfășurările ample, învolburate sau dramatice se împletesc cu secvențe lirice, meditative, marcate uneori de tristețe sau de melancolică introspecție, într-un întreg perfect logic și echilibrat. Sub aspect tehnic, totul este impecabil, dar niciodată cu intenția de a-și etala virtuozitatea, ci doar de a "povesti" și de a transmite spectatorilor stările și sentimentele cuprinse pe portativ, cu echilibru, cunoaștere stilistică, forță interioară și sensibilitate bine dozată.
Și toate acestea s-au reliefat din plin în opusurile abordate, începând cu Preludiu și Fugă de Radu Paladi, lucrare deosebit de interesantă, cu o structură densă, alertă și colorată, solicitând percutanță și incisivitate ritmică, dar și o fluență subliniată a discursului în care elementele de folclor românesc sunt integrate inteligent și deloc ostentativ. Strălucirea și planurile sonore variate s-au reliefat, desigur pe alte coordonate, și în cele Trei piese fantezii op. 111 de Schumann, compozitor apropiat ca factură, claritate a desenului și încărcătură expresivă de structura solistului care, în aceeași măsură, îndrăgește suplețea și farmecul muzicii mozartiene, interpretată cu finețe, trecând de la spumoasele momente dansante sau pline de o voioșie sclipitoare la cele poate apăsătoare, poate trădând frământări intense, relevate în două opusuri scrise - deloc întâmplător - în do minor - Fantezia KV 475 și Sonata KV 457. Iar în partea a doua a recitalului, Viniciu Moroianu a ales Sonata în la minor D 845 de Schubert, cu ample desfășurări romantice, de o frumusețe și o profunzime ce au captat - ca întregul program, de altfel - publicul numeros, cucerit de atmosfera creată, de fiorul expresiv pe care pianistul știe să-l transmită într-o manieră elevată și permanent controlată, fără efuziuni sau excese de intensitate inutile.
Iar faptul că sala a ascultat într-o liniște absolută ce parcă plutea deasupra noastră, a demonstrat elocvent modul în care artistul a reușit să ne poarte în lumea complexă și atât de variată a creației de factură clasică, romantică sau contemporană, aflată sub semnul eleganței și bogăției ideatice, pe care au receptat-o pregnant și tinerii care, sosiți în grupuri, au ascultat cu încântare, fără a aplauda între părțile unei lucrări, aspect demn de remarcat; iar după bisul ce a prelungit acea atmosferă rafinată, comentariile pe care le-am auzit la ieșirea din sală se refereau la sunetul cald al pianului, la jocul impecabil pe claviatură și, bineînțeles, la rafinamentul interpretării conferite de un pianist ce se cufundă în muzica pe care o cântă - aș spune pe care o slujește cu devoțiune și cu o anume sobrietate a unui adevărat muzician.