Toamna a adus, la Opera din Constanţa, cea de a 40-a ediţie a Festivalului internaţional al muzicii şi dansului, organizat în perioada 25 octombrie-23 noiembrie. Aflat deci, acum, în plină desfăşurare, manifestarea propune seri de balet - chiar în debut excelenta premieră cu Romeo şi Julieta de Prokofiev, apoi o Gală extraordinară în cadrul căreia au evoluat solişti de reală valoare ai teatrului (sosiţi şi din Anglia, Japonia sau Coreea de Sud) şi invitaţi de la Bucureşti, într-un program divers şi atractiv, apoi, spre finalul manifestărilor festivaliere, Don Quijote de Minkus -, spectacole de operă - Elixirul dragostei de Donizetti, Flautul fermecat de Mozart, urmând, la mijloc de noiembrie, Turandot şi Boema de Puccini, precum şi premiera Imitations de Dinos Constantinides -, alternând cu "Seara muzicii româneşti" (în colaborare cu Facultatea de Arte de la Universitatea "Ovidius") sau cu pagini din opere şi operete abordate de solişti de la Opera din Braşov, colaborând cu Constanţa Brass Band; iar Gala extraordinară de operetă, la care am asistat sâmbătă seara, a fost concepută ca un colaj din partituri celebre, momentele succedându-se în regia şi scenografia lui Mario Nikolov din Bulgaria, acesta apărând şi în ipostază solistică, în compania unor colegi din ţara vecină, etalând în general voci ample, unele calitative, mai mult sau mai puţin expresive, parte mai aproape de specificul operei, Valentina Korceakova şi Edelina Kîneva având şi avantajul unor prezenţe scenice atractive, în timp ce Mario Nikolov şi Hristo Sarafov au dorit să îşi reliefeze fie latura "în forţă", fie cea cu accente comice, cântând în limba bulgară sau în germană, chiar şi în duetele cu soliştii noştri. De la Opereta bucureşteană au fost invitaţi Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Stefan Popov, binecunoscuţi publicului, parteneri de scenă fiindu-le interpreţi "ai casei" cu glasuri bune şi mai ales cu expresivitate vocal-scenică sau cu un talent deosebit în rolurile de compoziţie; în secvenţe pline de vervă, nostalgice sau temperamentale i-am ascultat cu plăcere pe Lucia Mihalache, Roxana Bageac, Daniela Vlădescu, Smaranda Drăghici, Gabriela Dobre, Constantin Acsinte sau Doru Iftene, încercând să fac abstracţie (pe cât posibil) de unele probleme de cânt remarcate la câţiva dintre ei, dorind să mă las cucerită de farmecul muzicii din My Fair Lady de Loewe, Voievodul ţiganilor şi Liliacul de Strauss, Contesa Maritza, Regina ceardaşului de Kalman, Paganini, Văduva veselă sau Giuditta de Lehar, Frumoasa Elena şi Orfeu în Infern de Offenbach, Lăsaţi-mă să cânt de Dendrino. Nu au lipsit nici valsul Voci de primăvară sau Polca Tritsh-Tratsh de Strauss şi mult aşteptatul Can-can din opereta de Offenbach, împlinite şi prin dansul alert şi bine realizat al balerinilor (coregrafia Mihai Mândruţiu). Corul (pregătit de Adrian Stanache) a sunat omogen, iar orchestra, după un început uşor ezitant, a rezolvat cu acurateţe parcurgerea lucrărilor - în parte constituind noutăţi în repertoriul ansamblului -, iar la pupitru, Tiberiu Oprea (de la Filarmonica din Piteşti) s-a străduit să coordoneze relaţia fosă-scenă şi să evite decalajele, rezultând o reprezentaţie agreabilă, fără mari pretenţii de regie, dar fluentă şi bine pusă la punct. Aplauzele entuziaste ale celor ce umpleau sala au confirmat din plin faptul că publicul iubeşte opereta şi că acea producţie poate să devină o constantă pe afişul curent al teatrului liric.

A doua zi am revenit în sala Operei pentru o "premieră de divertisment muzical" care, sub titlul O, sole mio, a cuprins numeroase canzonete celebre, pe lângă cea care a inspirat genericul ascultând piese precum Vieni sul mar, Non ti scordar di me, Torna a Surriento, Mamma son tanto felice, Matinatta, Amapola sau Chitara romana, Funiculi şi, bineînţeles, Con te partiro, pe care Daniela Vlădescu a abordat-o alături de Daniel Madia (de la Opereta din Bucureşti), acesta nereuşind să convingă nici vocal, nici expresiv, aşa cum se petrecuse şi în O sole mio, destul de discutabili fiind şi Bogdan Ocheşel sau Doru Iftene, dar i-am reascultat şi pe Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Gabriela Dobre (deopotrivă semnatara concepţiei spectacolului), cărora li s-au alăturat şi Stela Sârbu, Veronica Răceală-Coman, Raluca Daraban, Laurenţiu Severin, iar basul Constantin Acsinte a apărut de această dată în calitate de chitarist, optând pentru miniaturi "de atmosferă". Programul a inclus însă şi arii din operele La Rondine şi Boema de Puccini, dar şi ansambluri din opereta Văduva veselă, pentru ca apoi Fanfara "Muzica apelor" dirijată de charismatica Inga Postolache să împlinească acea seară mozaicată cu alte fragmente îndrăgite din partituri de gen, într-o structură de asemenea cu impact imediat la public. Şi, firesc, din final nu trebuia să lipsească Brindisi din Traviata verdiană, readucând pe scenă toţi interpreţii implicaţi în program. Soliştii au utilizat microfonul, poate pentru că au fost susţinuţi de un acompaniament orchestral înregistrat, costumele diverse şi decorul amintind "grădina japoneză" asigurând o ambianţă colorată unei derulări muzicale ce a răspuns aşteptărilor celor care astfel au reascultat melodii adesea îngânate pur şi simplu cu drag.

Faptul că ambele spectacole relaxante au atras mulţi melomani în sala Operei, apreciind sau "taxând" discret nivelul variat al soliştilor, entuziasmându-se în faţa muzicii irezistibile, dovedeşte că intenţia managerului Daniela Vlădescu de a include în festival şi opereta şi canzoneta a fost inspirată, pornind de a ideea că publicul are nevoie şi de "altceva"...