Arhivă : Cronici Înapoi

West Side Story in Festivalul Național de Teatru

Publicat: marți, 28 Octombrie 2014 , ora 13.20

Atunci când am primit informația că Festivalul Național de Teatru 2014 pregătește pentru prima oară o producție proprie, surpriza a fost plăcută. Când însă am aflat titlul spectacolului, West Side Story, celebrul musical scris de genialul dirijor, pianist și profesor Leonard Bernstein, uimirea și neîncrederea au pus, mărturisesc sincer, stăpânire cu totul pe mintea mea. Un musical celebru, cu premiera pe Broadway, pe scena de la Winter Garden Theater la 26 septembrie 1957, cu o carieră spectaculoasă, dar începută greu - însuși Leonard Bernstein își amintește că, atunci când a prezentat lucrarea, s-a spus că este un proiect imposibil, că nimeni nu va putea cânta momentul Maria, că partitura instrumentală este prea complicată, că nu se vor găsi interpreți pentru roluri, căci aceștia trebuie să fie excepționali actori, cântăreți și dansatori deopotrivă și, în plus, trebuie să arate și ca niște adolescenți! Numerele de dans sunt dificile, complicate și lungi, o premieră în spectacolul de musical al timpului. În 1961 Leonard Bernstein însuși a avizat și realizat o suită Symphonic Dances from West Side Story destinată interpretării pur instrumentale, în concerte și care cuprinde toate cele nouă numere complexe ale lucrării, printre acestea celebrele Mambo și Cha-Cha. Cât despre partiturile vocale...

Pe youtube circulă o înregistrare care spune totul despre cum și cu cine s-a lucrat, în 1982, la înregistrarea partiturii. Merită sa o vedeți!

Îi veți recunoaște pe tenorul José Carreras și pe soprana Kiri Te Kanawa foarte tineri amândoi și luptând cu greu cu rolurile Tony și Maria. Celebrele cântece I feel pretty, Tonight și mai ales Somewhere a place for us au cunoscut, în timp, interpretări de referință, printre ele, cele semnate de Julie Andrews sau Barbra Streisand. Dar, numai în afara scenei, în concerte, la microfon, fără dans, fără mișcare. Întreaga atenție concentrată pe muzică. Chiar și așa, nume mari ca Sarah Brightman, deși abordează partitura lui Bernstein - succesul asigurat! - nu se simt prea confortabil cântând rolul Mariei. Repet, doar cântând!

Probleme au fost și la realizarea filmului din 1961 căci, Bernstein cere imposibilul și, oricât de bun și de talentat ar fi interpretul, rolul pierde, fie în favoarea vocii, fie în favoarea mișcării. Soluția pentru film a fost dublarea distribuției rolurilor Tony și Maria: un dansator-actor apare pe ecran și un cântăreț intervine în momentele muzicale. Pentru Tony, Richard Beymer - dansează și Jimmy Bryant cântă; pentru Maria, Natalie Wood joacă și Marni Nixon cântă…

Și totuși, încăpățânarea compozitorului și șansa unor producători care au crezut în el au condus, la premiera din 1957, la un spectacol de excepție, cu recenzii foarte bune și cu un imens succes de public. Un spectacol care se joacă și astăzi, pe mari scene ale lumii desigur, nu atât cât și-ar dori publicul căci... problemele sunt peste tot și mereu, aceleași: interpreții.


Un proiect, aparent, imposibil

Ambițiile dansatorului și coregrafului român Răzvan Mazilu de a aduce pe scenele românești musicaluri celebre sunt bine cunoscute. Unele proiecte au reușit, altele s-au pierdut, din păcate, pe drum... În vară, Răzvan Mazilu a organizat un casting pentru un atelier de lucru de câteva săptămâni, destinat actorilor cu pretenții de dansatori și chiar de cântăreți. S-au prezentat tineri din întreaga țară. Din tumultul, forța, entuziasmul și efervescența creatoare ale participanților la acest atelier de lucru, s-a concretizat ideea nebunească de a pune, în scenă, la Odeon, nici mai mult, nici mai puțin decât... musicalul american West Side Story de Leonard Bernstein. După două luni și jumătate, reflectoarele se aprind și cortina se ridică. În programul de sală erau anunțate trei interprete pentru Maria - Anca Florescu / Ana Bianca Popescu / Ioana Maria Repciuc, doi interpreți pentru Tony - Lucian Ionescu / Emilian Mârnea, doi pentru Riff - Petre Ancuța / Silviu Mircescu și patru pentru Anita - Aylin Cadir / Alexandra Duța / Alina Petrică / Sânziana Tarță. Distribuția destul de numeroasă se întregește cu Rareș Florin Stoica, Idris Clate, Andrea Șovan, Gabriel Sandu, Daniela Tocari, Eugeniu Cozma, George Albert Costea, Alexandru Ștefănescu, Simona Pop și Nicholas Catianis. Invitați în proiect, Orchestra Națională de Tineret și dirijorul Gabriel Bebeșelea. Încă un amănunt deloc lipsit de importanță - costumele poartă semnătura Doina Levintza. O echipă puternică, o echipă tânără, o echipă perfect sudată care a reușit să împlinească minunat un proiect, aparent, imposibil de atins.


Un efort uriaș! Un succes pe măsură

Premiera a avut loc sâmbătă, 25 octombrie 2014. Am fost în sală la cel de-al doilea spectacol, cel din seara zilei de duminică, 26 octombrie. Răzvan Mazilu a reușit să facă din acești tineri actori, dansatori excepționali. Aliat fidel i-a fost muzica lui Bernstein care are forță, are caracter, modelează și creează personajul. Coregrafia lui Răzvan Mazilu se pliază perfect pe sensurile muzicii iar gestul și muzica se potențează reciproc. Soluțiile inspirate și ingenioase găsite pentru cele mai dificile momente - lupta dintre tineri, de exemplu - sunt impecabil realizate (asistent coregrafie Judith State, asistent regie - Alina Petrică). Dar, revin asupra ideii, forța profundă și de nestăpânit a dansatorului și coregrafului Răzvan Mazilu a fost cea care, nu numai că a convins 20 de tineri să-l urmeze nebunește, dar a și reușit să transforme 20 de actori în dansatori cu aparență de profesioniști. Un efort uriaș! Un succes pe măsură.

Partitura vocală a fost însușită corect de fiecare actor, după disponibilitățile proprii. Apreciez la justă valoare pregătirea muzicală asigurată - aflu din programul de sală - de Adrian George Popescu, Mădălina Ene și Liana Mareș. Fiecare voce a fost lucrată în parte, lipsurile, imperfecțiunile au fost, pe cât posibil, estompate, prin oneste soluții de compromis, care să afecteze cât mai puțin partitura. Cele mai reușite au fost momentele de ansamblu când, fiecare interpret în parte, deși are rolul lui bine definit, își integrează vocea în grupul de la care capătă încredere și forță. Mai mult, în aceste scene de ansamblu, replicile deși cântate, pot fi mușcate, strigate, șoptite, vorbite, jucate… iar impresia de tot artistic este perfectă. Desigur, cei doi interpreți ai rolurilor principale sunt, vocal, depășiți de partitura pe care totuși o cântă, așa cum pot, cu sinceritate, implicare și mai ales curaj. Ei au reușit să fie cu adevărat Tony și Maria. Au făcut tot ce au putut, poate, uneori… mai mult. Dar ei se numesc Ioana Repciuc și Lucian Ionescu, nu José Carreras și Kiri Te Kanawa. Excepționali în rolurile de o cu totul altă factură, ca temperament și prezență scenică, dictate de implicarea în poveste, Alexandra Dușa (Anita) și Silviu Mircescu (Riff).


Componentă muzicală impecabilă

Acceptând provocarea deloc ușoară, dirijorul Gabriel Bebeșelea și membrii Orchestrei Naționale de Tineret au asigurat impecabil componenta muzical- instrumentală a spectacolului. Încă o prezență de top se înscrie în biografia acestui ansamblu. Iar dirijorul Gabriel Bebeșelea a ținut ferm în mână - chiar dacă a dirijat cu spatele spre scenă - atât instrumentiștii, cât și interpreții, într-o partitură dificilă cu masive compartimente de suflători și percuție.

Am început acest articol cu o introducere lungă, în intenția de a oferi cititorului, potențial spectator în sala de teatru, informații concrete despre ce înseamnă, de fapt West Side Story, musicalul lui Leonard Bernstein. Acum, în cunoștință de cauză, în spectacolul românesc, se pot trece cu ușurință cu vederea, un pas greșit sau o notă falsă. În concluzie, numai cuvinte de laudă și aplauze entuziaste pentru toți cei care s-au aflat pe scena de la Odeon în producția FNT 2014, musicalul West Side Story, care scrie istorie în viața teatrală românească.

Cristina Sârbu