Arhivă : Cronici Înapoi
EXCLUSIV: Finala secțiunii violoncel a Concursului Internațional 'George Enescu'
O tânăra sud-coreeancă a câștigat premiul I al Concursului Internațional 'George Enescu', ediția a XIV-a, secțiunea violoncel: Eun-Sun Hong. Ea a ales Concertul nr.1 de Dmitri Șostakovici pentru finala cu orchestră ce a avut loc aseară, 21 septembrie, la Ateneul Român de la ora 19. A fost aplaudată de o sală arhiplină, dar și de cei aproape 200 de spectatori care au urmărit în direct, pe ecranul amplasat în fața Ateneului, evoluțiile celor trei violonceliști care au concertat disputându-și locul în clasamentul concursului, cu participarea Orchestrei Filarmonicii "George Enescu" sub bagheta renumitului dirijor român Ovidiu Bălan.
Sarah Rommel, din Statele Unite, a deschis romantic seara de gală ca interpretă a Concertului în mi minor de Edward Elgar. În timp ce conaționalul său, Tony Rymmer a oferit, în partea a II-a a acestei finale cu orchestră, celebrul Concert op. 104 în si minor de Antonin Dvorak, un adevărat hit al genului. Momentul mult așteptat al pronunțării câștigătorilor a avut loc în finalul serii, după o scurtă pauză, fiind rostit de președintele juriului, violoncelistul catalan Lluís Claret.
Lluís Claret: Unul dintre cei mai buni profesori ai mei a fost Radu Aldulescu. Sunt onorat să mă aflu în această seară pe scena pe care a cântat, cu siguranță, de atâtea ori.
Premiul III : Sarah Rommel (SUA) - 5000 Euro
Premiul II: Tony Rymmer (SUA) - 10000 Euro
Premiul I: Eun-Sun Hong (Coreea de sud) - 15000 Euro
Eun-Sun Hong: Sunt fericită să fiu câștigătoarea premiului I, a fost multă muncă și efort, înainte și în timpul concursului. A fost o experiență intensă, dar fantastică! Indiferent ce premiu obțin, eu încerc să dau ce am mai bun. Cred că muzica lui Șostakovici are ceva autentic, are emoții și semnificații din cele mai adânci. Iubesc să cânt acest concert.
De asemenea s-au mai acordat:
Premiul pentru cel mai bun acompaniator la pian în Sonata în si minor opus postum de George Enescu: Nikolai Gherasimov;
Două premii speciale: un masterclass la Academia din Viena: Tony Rymmer (SUA), și un masterclass la Kronberg Academy din Germania: Sarah Rommel (SUA).
În actuala ediție a Concursului Enescu la secțiunea violoncel s-au înscris 37 de concurenți din 28 de țări.