Alternând serile oferite de artişti consacraţi cu cele susţinute de tineri aflaţi la primii paşi într-o posibilă carieră interesantă, Festivalul de la Sinaia a continuat ciclul "Generaţia mileniului III" prin recitalul pianistului Andrei Licareţ, alăturând opusuri clasice şi romantice, care i-au permis etalarea tuşeului rotund, logica unei construcţii riguroase, dar mai ales atracţia către paginile în sonuri delicate, aducând în prim plan calmul şi visarea. Astfel, în Variaţiunile în fa minor de Haydn am remarcat limpezimea şi fluenţa discursului, atacurile şi ornamentele în "ghirlande" specifice luminozităţii creaţiei din veacul XVIII, desfăşurările ample, dar totul sub semnul unei jovialităţi ce defineşte, în mare parte, creaţia lui "Papa Haydn". Atmosfera s-a schimbat apoi în Şapte piese fantezii op. 116 de Beethoven, trecând de la acordurile masive, la jocurile alerte pe claviatură, anvergura de factură romantică lăsând locul lirismului exprimat simplu şi firesc, urmând secvenţe pasionate sau meditative, redate cu expresivitate şi înţelegere stilistică, pentru ca finalul să readucă învolburările şi anvergura aproape monumentală. Rămânând în "spaţiul" poetic, Sonata nr. 3 de Chopin a conturat momente intense, figuraţii rapide, uneori neliniştite, dar şi suprafeţe discrete, ca de poveste, urmate de nelinişti atât de caracteristice frământatului creator, împlinite cumva în pagini generoase. Un recital realizat cu maturitate şi tehnică impecabilă, cu o paletă expresivă bogată, stârnind entuziasmul celor din sală, asemeni bisului cuceritor, ca o "cutiuţă muzicală", perfect echilibrat, cu tentă (poate) preclasică bine reliefată de pianistul care, în acea seară, a fost "la înălţime".

De Sf. Maria, maeştrii s-au întâlnit cu tineri solişti, pianiştii Roxana şi Valentin Gheorghiu cântând, aşa cu ne-au obişnuit de multă vreme, la patru mâini, într-o amplă Fantezie în fa minor de Schubert, debutând cu eleganţă şi frumuseţe, cu o excelentă relaţionare, continuând însă cu o anume lipsă de relief. Dar maestrul a revenit pe podium şi alături de violoncelistul Marin Cazacu, interpretând o splendidă miniatură de Faure (Apres un reve), pianul susţinând cu rafinament cantilena sensibilă, aşa cum s-a petrecut apoi şi în celebra Meditaţie de Massenet (din opera Thais), abordată de violonista Simina Croitoru cu fineţe şi lirism; iar Valentin Gheorghiu a convins din nou că se simte bine în muzica de cameră, cântând alături de aceeaşi violonistă, dar şi de violoncelistul Ştefan Cazacu, în Trio nr. 4 de Beethoven, instrumentiştii încântând prin omogenitate şi maniera în care s-au completat într-un dialog expresiv şi cald, etalând şi graţie şi vervă în mişcările alerte, strălucitoare, chiar cu accente eroice. După pauză, tinerii Simina Croitoru şi Ştefan Cazacu au interpretat, la fel de bine, Passacaglia de Handel-Halvorsen, păstrând datele unui dialog viguros sau "de linie", cu evoluţii rapide, chiar spectaculoase. Apoi, Marin Cazacu a oferit o reală surpriză melomanilor ce umpleau sala până la refuz, propunând, în compania ansamblului "Violoncelissimo" (alcătuit din studenţi sau absolvenţi ai clasei sale de la UNMB), partituri din cele mai diverse, de la Adagio de Albinoni care i-a permis artistului să susţină melodia elegiacă acompaniat de opt violoncelişti şi un contrabasist, toţi de o valoare deosebită, reliefată şi în cuceritorul Alla turca de Mozart, "adaptat" de Mifune ca într-o joacă amuzantă, cu trimiteri la sonurile country, cu o ritmică subliniată şi de percuţie; cele două piese de Piazzolla - Oblivion şi Libertango - au avut şi parfumul şi melancolia şi temperamentul specific tangou-ului sentimental-pătimaş, o altă binecunoscută partitură - The Final Countdown Europe -, în aranjamentul lui S. Păutza -, electrizând şi excepţionalii interpreţi (membrii ai Orchestrei Române de Tineret) şi publicul, tinerii demonstrând că pot să cânte la fel de bine şi lucrări din marea muzică şi partituri care cer un feeling anume, fie cu sugestii de jazz, fie în spiritul debordantei muzici americane. Iar ca bis au reluat Oblivio în memoria unui renumit medic din Sinaia, pasionat meloman, stins prea curând din viaţă, căruia Marin Cazacu i-a dedicat întreaga seară, cu adevărat memorabilă.

La sfârşit de săptămână, respectând tradiţia, s-au programat întâlniri în aer liber, în Parcul oraşului, apoi în curtea Castelului Peleş, în care, când vremea le-a permis între două reprize de ploaie, ansamblul de alămuri şi cordarii din aceeaşi minunată Orchestră de Tineret au trecut "de la clasic la divertisment" şi până la folclor de cea mai bună calitate - o dovadă în plus a disponibilităţii lor faţă de orice înseamnă muzică bună. Mai ales că în acele zile repetau intens, sub bagheta lui Cristian Mandeal, pentru seria de concerte în care, la Buşteni şi Sinaia, apoi la Ateneul Român, aveau să prezinte opusuri pretenţioase şi ofertante semnate de Beethoven şi Şostakovici.