Festivalul internaţional "Enescu şi muzică lumii", ajunsă la ediţia XV, îşi continuă derularea propunând alte concerte şi recitaluri de mare atractivitate, oferite de artişti consacraţi sau în ciclul "Generaţia milenilui III", de către tineri solişti afirmaţi deja în circuitul vieţii muzicale, aşa cum este cazul violonistei Valentina Sviatlovskaia şi al pianistei Adela Liculescu, aplaudate la sala Casino Sinaia, în opusuri pretenţioase şi solicitante. Pentru început am ascultat două Sonate de Ysaye, abordate de Valentina Sviatlovskaia, sosind de la Amsterdam, unde este violonistă în celebra orchestra Concertgebouw, etalând un sunet amplu şi robust, atacuri viguroase şi capacitatea de a contura linii melodice elegante şi sensibile, poate cu accente dramatice şi frământări interioare în Sonata nr. 3 (dedicată lui Enescu). Iar în compania soţului său, apreciatul violonist Liviu Prunaru, concert-maestru al acelei vestite orchestre olandeze, a cântat în Marele Duo concertant de Beriot, lucrare amplă în care a încântat cantilena rafinată a solistului, pe un pizzicato discret al partenerei, regăsindu-se apoi în pagini alerte, remarcabile prin comuniunea în expresie şi sunet, în relaţionarea impecabilă, asemănările pregnante în maniera lor de cânt reliefându-se şi în trecerea liniei melodice de la un instrumentist la altul, fără ca ascultătorul să remarce vreo deosebire sau vreo fisură în curgerea elegantă, alternând cu desfăşurări generoase într-un duo de reală frumuseţe, realizat cu deosebită omogenitate şi plăcere de a cânta… în familie.

După pauză, pianista Adela Liculescu, studentă la academia vieneză, a optat pentru un repertoriu complex, începând cu Sonata Appassionata de Beethoven, construită cu claritate şi precizie, cu o logică remacabilă şi în tratarea planurilor contrastante, dar cumva mai cerebral, cu o corectitudine obiectivată. Cu atât mai surprinzătoare a fost, apoi, interpretarea expresivă, cu vădită implicare afectivă, a Baladei în şi minor de Liszt, cu învolburări romantice, secvenţe evocatoare sau masive, încărcate de sensuri în spiritul narativ-epic al unei adevărate balade, pentru ca în Sonata nr. 4 de Skriabin să cucerească prin anvergură, redare excelentă a trăirilor profunde, sensibile, cu o interiorizare şi o înţelegere aparte, regăsită şi în piesa de acelaşi autor oferită ca bis, răsplătind astfel aplauzele şi ovaţiile intense ale celor care, în acea seară, au descoperit o pianistă cu o tehnică performantă şi deosebită maturitate la doar 20 de ani, cenzurarea şi sobrietatea poate impusă iniţial lăsând locul unei exprimări nuanţate, bogată în sensuri şi stări, prin care solista se recomandă ca un real talent dublat de inteligenţă şi spirit analitic, având toate datele să se impună curând printre pianiştii noştrii de valoare.

A două zi, sub genericul "Capodopere ale muzicii de cameră", publicul s-a reîntâlnit cu artişti mult apreciaţi şi în trecutele ediţii, în opusuri romantice de o frumuseţe aparte, interpretate cu aceeaşi dăruire dintotdeauna. A fost însă un moment special, pentru că, aşa cum a precizat Marin Cazacu, a dorit ca întregul program să fie "In memoriam Marius Nichiţeanu", prietenul şi colegul său de o viaţă, excelent violist stabilit în Germania, sosind însă în fiecare an la Sinaia pentru a lucra cu cordarii din orchestrele tinere, calitatea şi entuziasmul său, precum şi experienţa acumulată în ansambluri de cotă, precum cel de la Hamburg, transmiţându-se celor din jur; numai că acum câteva luni, o boală nemiloasă l-a răpus mult prea curând… În amintirea lui, fiica sa, Adela Schlutter, alături de Cristian Andris, au interpretat, în deschiderea concertului, Lamento pentru două viole de F. Bridge, lucrare amplă, în sonuri grave, cu linii melodice lente, meditative, preluate superb de la un instrumentist la altul, cântând apoi împreună în pagini de un dramatism intens care, în final, s-a stins în sonurile din nou grave şi îngândurate. Un omagiu "de suflet" adus unui muzician de valoare printr-o partitura tălmăcită "cu suflet"… A urmat reîntâlnirea cu Liviu Prunaru şi Valentina Sviatlovskaia, dar şi cu violistul Cosmin Ifrim, violoncelistul Marin Cazacu şi pianista Maruxa Llorente, în Cvintetul cu pian op. 44 de Schumann, alternând secvenţe luminoase, exuberante, cu cele sensibile sau de anvergură, tentă de tristeţe apăsătoare, sugerând implacabilul prin repetarea obsesivă a sunetelor întrerupte, puternic marcate, lăsând locul calmului şi sonorităţilor estompate, vioara aflându-se adesea în prim-plan, dialogând cu violoncelul, ansamblul evoluând apoi în structuri compacte, cu avalanşe incisive şi viguroase, finalul aducând elemente de fugă şi strălucire debordantă, într-o derulare impresionantă, vibrantă şi sinceră, în care trăirea intensă s-a îmbinat permanent cu eleganţa şi ştiinţa cântului cameral, cu un echilibru şi o relaţionare impecabilă. Iar toate acestea s-au împlinit în Sextetul nr. 1 op. 18 de Brahms, abordat de Liviu Prunaru, Valentina Sviatlovskaia, Cristian Ifrim, Andra Schlutter, Marin Cazacu şi Ştefan Cazacu, meditaţia, generozitatea frazei, desfăşurările ample, agitate şi intens expresive, până la accente tragice, pizzicato-uri rafinate, dialoguri stenice şi pline de vervă, solo-uri la fel de sugestive, dominate de lirism şi căldură, totul s-a construit cu inteligenţă şi, din nou, cu bucurie a cântului, artiştii cucerind spectatorii, ansamblul reluând în bis finalul alert din opusul brahmsian. Şi… parcă am regretat că programul nu s-a prelungit cu alte şi alte creaţii camerale, pe care interpreţii le redau ca într-o poveste spusă nouă, celor din sala. Păcat că s-au "rătăcit" câţiva care au aplaudat cu încăpăţânare… după fiecare parte a lucrărilor…