După excelentul concert susţinut de Orchestra Naţională de Tineret a Spaniei, reluat apoi şi la Ateneul Român, cea de a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional " Enescu şi muzica lumii", fondat şi condus de împătimitul muzician Marin Cazacu, reputat violoncelist şi pedagog, dar şi organizator experimentat, a propus, în 7 august, în debutul ciclului "Generaţia mileniului III", recitaluri deosebite, piesele abordate de contrabasistul Magor Szasz alternând cu cele alese de mezzosoprana Cosmina-Antonia Stancu, într-un program alert şi divers, menit să prezinte publicului, tineri cu calităţi, ce-i recomandă pentru o viitoare carieră promiţătoare.

La 23 de ani, Magor Szasz este deja absolvent al clasei de contrabas condusă de Ştefan Thomas la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar acum se perfecţionează în Germania sub îndrumarea lui Dorin Marc, fiind totodată, de câteva săptămâni, prim-contrabasist al Orchestrei din Basel, în urmă câştigării unui concurs. Iar aseară a demonstrat din plin că este, cu adevărat, un talent aparte, cu o tehnică performantă, un sunet frumos şi cald, atât de greu de obţinut pe un instrument considerat "ingrat", dar care, şi în cazul său, poate să "cânte" şi să impresioneze. L-am ascultat, acompaniat de pianista Viorica Boerescu, în Sonata de Sperger (pregătită pentru competiţia "Sperger" la care va participa curând) sau în Capriccio di bravura de Bottesini, compozitor de secol XIX renumit pentru creaţia dedicată instrumentului la care el însuşi a cântat cu brio şi în partituri solo, precum secţiunile din Suita în stil vechi de Fryba (stilul muzicii de epocă reliefându-se cu claritate în linia conferită în Alemanda şi Giga), în Regreps de Makhoshvili, solicitantă prin scriitura complexă, rezolvată cu multă acurateţe şi cu aplomb sau în la fel de moderna Bass Trip de Vasks, dificilă şi spectaculoasă, demersul instrumental completându-se neaşteptat, în final, printr-o melodie sentimentală îngânată vocal, în falset, pe un pizzicato discret al corzilor.

Întâmplător sau nu, a fost seară a sonorităţilor grave, glasul mezzosopranei Cosmina Stancu, amplu şi egal în toate registrele, etalând date naturale demne de apreciat, la doar 20 de ani având şi o frazare îngrijită, o tehnică sigură, încercând să confere lucrărilor selectate şi elemente de expresivitate; aşa cum s-a remarcat în aria de Handel sau în cea din opera Romeo şi Julieta de Vaccai, recitativul încă mai trebuie adecvat stilistic, în manieră cerută de rostirea unor astfel de pagini greu de realizat cum se cuvine, un alt aspect pe care, probabil, îl va rezolva în timp, fiind diferenţierea stilurilor, pentru că muzica barocă se cântă altfel decât cea puternic marcată de parfumul muzicii iberice, din care a selectat Habanera din opera Carmen de Bizet şi miniaturi de Obrados sau Di Chiara, solista încercând - şi în parte reuşind - să reliefeze specificul spaniol, apelând şi la un zâmbet cuceritor şi la atitudini preluate în general din tradiţia interpreţilor de operă. În compania pianistei Violetta Ştefănescu, studentă în anul III la aceeaşi universitate bucureşteană a ales şi două lieduri româneşti din creaţia primelor decenii ale veacului trecut - Bade pentru ochii tăi de T. Brediceanu şi În parcul Luxemburg de Bretan, cântate cu sinceritate şi cu dorinţa de a reda atmosfera regăsită în vers şi în melodia simplă şi lirică, aplauzele celor aflaţi în sală confirmând faptul că, asemeni contrabasistului Magor Szasz, a captat atenţia şi a convins că "generaţia mileniului III" are talente deja împlinite sau care se pot afirma, peste ani, în cariere importante.