Arhivă : Cronici Înapoi

Un demers artistic complex ce s-a dorit original și modern

Publicat: miercuri, 2 Iulie 2014 , ora 11.49
O scenă aproape goală. Doar un trunchi putred de copac, aruncat de ape, pe un țărm necunoscut și pustiu. Pe un ecran ce acoperă tot fundalul scenei, se văd imense suprafețe de apă, valuri, din ce în ce mai agitate, chipul unui bătrân ce privește atent derularea acțiunii, o plajă fără oameni, o plajă cu oameni… (secvențele de film mut realizate de artiștii vizuali iranieni Shirin Neshat și Shoja Azari).

Comentez spectacolul de balet prezentat, pe scena Operei din la Amsterdam, interpretat de compania de balet a operei în seara de joi, 26 iunie. Premiera mondială a avut loc cu câteva zile înainte, în 18 iunie și demersul este o coproducție cu Baletul Național Polonez, Teatr Wielki - Opera Narodowa.

Coregraful polonez Krzysztof Pastor (1956, Gdansk) a realizat o Furtună declarat inspirată din piesa lui Shakespeare dar, de fapt, scenariul folosit nu mai păstrează din textul original decât câteva personaje și ideea de furtună, susținută mai ales prin imaginile de film și unele sonorități instrumentale. Pentru cineva care nu cunoaște piesa lui Shakespeare synopsisul prezentat este (aproape) de neînțeles.

În cele circa 100 de minute fără pauză, pe scenă se desfășoară patru secvențe care, fiecare, încep la fel dare continuă și se sfârșesc, diferit. De patru ori Prospero, Miranda, Ferdinand, Stephano și Trinculo sunt salvați din valuri de un Ariel puternic efeminat și un Caliban superb, expresiv, charismatic chiar… În scenă se află doi Prospero, cel tânăr, salvat din valuri, și cel bătrân care privește din scenă și de pe ecran, atent și gânditor, la acțiunile al căror artizan este. El, Prospero cel bătrân, este interprtetat de iranianul Abbas Bakhtiari, un instrumentist - actor, virtuoz al vechiului instrument de percuție daf - o mare tobă persană, alcătuită dintr-o piele de capră întinsă de un cerc de lemn, și care are agățate în interiorul ei multe și diverse bucățele (inelușe) de metal - pe care l-am descoperit extrem de expresiv și chiar neașteptat de puternic și de pătrunzător în sonoritățile lui. Cu acest instrument, la fiecare început de secvență, Prospero cel bătrân declanșează furtuna… Apoi părăsește scena.

În prima secvență asistăm la un duet de dragoste între Miranda (Erica Horwood) și Caliban (Young Gyu Choi) până când, Prospero cel tânăr (Sébastien Galtier) intervine brutal și îi desparte pe cei doi. În secvența secundă asistăm la un alt duet de dragoste, acum între Miranda și Ferdinand (Artur Shesterikov) dar Prospero cel tânăr intervine din nou, cu aceeași vehemență. Cea de-a treia secvență are ceva mai multă acțiune și o notă de umor, căci narează întâlnirea dintre Caliban, Stephano (Anatole Babenko) și Trinculo (Matthew Pawlicki-Sinclair) și complotul lor împotriva lui Prospero - asta până când o haită de lupi fioroși (corpul de balet cu măști mari și pe ecran capete, dinți ascuțiți, lătrături puternice dar mute, însoțite de bale curgând generos) sugerează un sfârșit nefericit pentru cei trei. Ultima secvență readuce în prim plan duetul de dragoste dintre Miranda și Ferdinand ca și consumarea erotică a relației lor, explicitată fără dubiu pe ecran. La final, Prospero cel tânăr dispare și Prospero cel bătrân rămâne stăpân absolut.

Tot ce v-am povestit se desfășoară pe fragmente din muzică din epoci diferite, semnate de Henry Purcell, Thomas Tallis, Robert Johnson, Matthew Locke și Michel van der Aa, la care se adaugă muzică tradițională iraniană. În fosă s-au aflat muzicieni de foarte bună calitate, ansamblul Holland Symfonia, dirijorul Matthew Rowe și contra-tenorul Dave ten Kate.

Corpul de balet al Operei este alcătuit din dansatori de mare clasă, perfect antrenați la școala clasică. Revin asupra lui Young Gyu Choi/ Caliban, care dansează la Amsterdam din anul 2011 și care, cert, a dominat întreg spectacolul. Am fost curioasă să îi cunosc evoluția și astfel am aflat că balerinul coreean s-a antrenat la Sun Hwa Arts Tanz Akademien din Zürich, că a câștigat cu brio concursul internațional de balet de la Varna ca și Youth America Grand Prix din New York. O carte de vizită impresionantă ce prevede o carieră pe care aș dori să o urmăresc.

Și totuși, Furtuna lui Pastor. În ciuda excepționalilor balerini cu care coregraful a avut șansa să lucreze, nu mi se poare a fi un succes pe măsura promisiunilor unei reclame entuziaste. S-a dorit un "balet magic", dar atmosfera de poveste spusă monoton, cu voce bătrână, lipsită de energie, inflexiuni sau contraste, diluează mult impactul spectacolului asupra publicului. Iar asupra profunzimii mesajului acestui demers artistic complex ce s-a dorit original și modern, mai trebuie reflectez.


Cristina Sârbu