Ovaţii, ovaţii, ovaţii: după două ore de muzică de maximă concentrare şi subtilitate, au urmat minute întregi de aplauze din partea unui public extaziat.

Văzând că acesta nu dă semne că s-ar grăbi să plece acasă, orchestra acordă primul bis, un vals de Haciaturian. Jumătate din sală se ridică în picioare. Orchestra tropăie pe podium, în acest fel mulţumind dirijorului Cristian Mandeal, a cărui semnătură artistică pentru reuşita concertului este mai mult decât evidentă. Nimeni din sala Filarmonicii din capitala germană nu se mişcă din loc: urmează al doilea bis, o polcă de Johann Strauss. Muzicienii din orchestră se ridică în tact cu muzica, publicul se amuză, atmosfera e incendiară. Dacă închid ochii, nu mi-aş putea imagina că asist la un concert de tineri a căror experienţă în orchestră este invers proporţională cu angajamentul şi intensitatea cu care participă la desfăşurarea evenimentului muzical, ci la un ansamblu de înaltă clasă care îşi permite un intermezzo, şi acela plin de farmec şi eleganţă.

Este demult trecut de 10 jumătate seara, iar cei aproape 2000 de spectatori nu mai sunt de oprit, sala este complet în picioare, ovaţiile se prelungesc minute în şir.

Derulând rapid două ore bune înainte, recapitulez: culori şi ritmuri din cele mai variate în "Dansurile româneşti" de Rogalski, în "Rapsodia spaniolă" de Ravel şi în "Dansul celor şapte voaluri" de Richard Strauss. În partea a doua, "Patetica" de Ceaikovski, un monument simfonic realizat cu o tehnică şi rafinament impecabile.

Fără îndoială, concertul Orchestrei Române de Tineret la Berlin de ieri seară a fost un triumf pe toate planurile. În primul rand, un triumf al tinerilor din orchestră, al căror debut pe unul dintre cele mai prestigioase podiumuri din lume va fi consemnat ca un punct de referinţă pentru festivalul care i-a invitat.

A fost indubitabil un triumf al maestrului Mandeal, care şi-a dedicat întreaga energie şi experienţă pentru a asambla din toate colţurile României un corp sonor în acelaşi timp omogen dar unde vocile individuale conferă ansamblului contur şi personalitate distincte.

În fine, nu exagerez când spun că a fost un triumf al mesajului cultural românesc. Festivalul ansamblurilor orchestrale de tineret Young Euro Classic, aflat în acest an la cea de-a 15-a ediţie, nu se teme sp se apropie de temele actuale din politică şi istorie. În mod vădit concertul inaugural al ediţiei din acest an a fost încredintat Orchestrei de Tineret din Franţa pentru a comemora 100 de ani de la începutul primului război mondial. Tinerii noştri muzicieni au fost precedaţi şi de concertul Orchestrei omonime din Federaţia Rusă. La distanţă de câteva zile, urmează chinezii (celebra Orchestră a Conservatorului din Beijing!) şi un ansamblu din Africa de Sud, urmând ca a doua parte a festivalului să se desfăşoare la mijlocul lunii august cu două orchestre germane, una spaniolă şi una suedeză.

Românii s-au bucurat în avans de o presă - după părerea mea - neaşteptat de favorabilă datorată succesului participării de acum doi ani; s-a vorbit atunci de o adevărată "revoluţie în peisajul muzical românesc", când o orchestră de tineret de un asemenea calibru depăşeste cu mult nivelul ansamblurilor profesioniste din ţara respectivă. Concertul de ieri confirmat şi depăşit aceste apelative. Îmi doresc însă ca momentul să nu rămână izolat: nu numai în România se resimte acut nevoia reînnoirii instituţiilor, a modului de lucru, a experienţei de eveniment cultural şi iată, Orchestra Română de Tineret reprezintă cea mai viabilă soluţie.