Arhivă : Cronici Înapoi
Un 'Don Giovanni' de succes
În 2010, Beatrice Rancea a montat, în debut la Opera din Iași, Don Giovanni de Mozart, producție pe care a readus-o apoi pe afiș, dar în calitate de manager al teatrului. Spectacolele au prilejuit și câteva debuturi, așa cum s-a petrecut și la mijloc de mai, când parte dintre soliști reeditau succesul în rolurile interpretate la premieră sau în reprezentații ulterioare, iar parte abordau pentru prima oară partituri ofertante și dificile. Astfel, în Don Giovanni a apărut Jean-Kristof Bouton, bariton al cărui glas răspunde cerințelor scriiturii mozartiene, căpătând un plus de suplețe și expresivitate odată cu experiența acumulată pe scena ieșeană, beneficiind și de o prezență scenică ideală personajului veșnic cuceritor și… irezistibil. Alături de el, bas-baritonul Octavian Dumitru, dezinvolt Leporello, cu un joc de scenă și o mimică adecvată, mobil și amuzant, cântând cu siguranță, poate mai estompat ca altădată, pentru a răspunde concepției dirijorale, deși Mozart cere vervă și strălucire, nu doar sonorități în piano cvasi-permanente, adecvate în recitative și aparte-uri. Poate că aceeași viziune a determinat și în cazul sopranei Simona Titieanu încercarea de a cânta discret, chiar dacă Donna Elvira este gândită de compozitor temperamentală și adesea explozivă, aspect subliniat și de regie prin creionarea personajului cu accese isterice, luând calmante, înconjurată de medici și asistente; și tocmai de aceea a m-a frapat emisia ingolată, prin care vocea nu era lăsată să se desfășoare în voie, riscând ca și acutul să devină strident. Interesant este faptul că alte soliste nu au urmat acea linie, mezzosoprana Florentina Onică fiind, din nou, cuceritoare Zerlina, cu glas frumos și bine condus, cu un joc nuanțat, plină de nerv și farmec, în timp ce soprana Rodica Vică, debutând în Donna Anna, a constituit o surpriză plăcută, țesătura în registrul mediu convenind tipului său de glas, rezolvând coloratura și acutul cu multă atenție, frazând adecvat, învestind eroina cu dramatism și sensibilitate, elemente regăsite și în mișcarea scenică, reușind să fie credibilă și mai ales să capteze atenția sub aspect vocal și stilistic. De asemenea în debut, tenorul Andrei Fermeșanu a fost un Don Ottavio excelent, glasul său calitativ și bine condus, maleabil și cald, cu acut luminos, având toate datele cerute de rol, cu o prezență scenică agreabilă, departe de imaginea ștearsă și fără personalitate întâlnită adesea în diverse montări, poate pentru a contrasta puternic cu Donna Anna. Dacă basul Daniel Mateianu a convins din nou în Masetto, atât prin maniera de cânt, cât și prin interpretarea simpaticului tânăr cam naiv, în Comandor l-am descoperit cu reală plăcere pe Gelu Dobrea, bas invitat de la Opera din Timișoara, aducând o voce amplă și incisivă, așa cum cere rolul, amplificarea din ultimele acte împlinind o evoluție deosebit de bine realizată. Corul (pregătit de Manuel Giugula) a fost "la înălțime", ansamblul instrumental amplasat pe scenă a cântat cu multă acuratețe și în stil, iar orchestra a avut densitate și culori demne de remarcat, chiar dacă în celebra uvertură era de așteptat un plus de dramatism, nu doar o reliefare a traseelor melodice, ca într-o radiografie a scriiturii, cu secțiuni în piano destul de nediferențiate; la pupitru s-a aflat Keri-Lynn Wilson din SUA, acum prim-dirijor al Filarmonicii slovene, binecunoscută la noi, cu aceeași gestică elegantă și destul de reținută dintotdeauna, propunând o viziune proprie asupra partiturii mozartiene, dar spectacolul a avut cursivitate, s-a derulat alert, distribuția omogenă (în mare parte alcătuită din soliști ai teatrului) și relația "de echipă" asigurând reușita mult aplaudată de publicul care, și de această dată, umplea sala.
A fost o seară specială și pentru că, după cum a anunțat directorul Beatrice Rancea, frumoasa Keri-Lynn Wilson își aniversa ziua de naștere, iar mama sa, invitată la rândul său pe scenă, avea să fie sărbătorită a doua zi, așa încât cota de eveniment s-a împlinit și prin intonarea, de către întregul ansamblu, a tradiționalului Happy Birthday to You, spre încântarea spectatorilor, oricând atrași (și) de situațiile cu tentă mondenă.