Arhivă : Cronici Înapoi
Prefațând o aniversare
În stagiunea camerală a Filarmonicii bucureștene s-a regăsit și un recital aparte, avându-l în prim plan pe experimentatul flautist Nicolae Maxim, evoluând alături de instrumentiști din generații diferite, numitorul comun fiind activitatea lor în cadrul orchestrei Filarmonicii, unde protagonistul serii a fost angajat în 1961, imediat după absolvirea Conservatorului.
Surprinzând prin limpezimea sunetului, prin frazarea suplă și respirația amplă, dar și prin vitalitatea și implicarea în demersul interpretativ, fără a lăsa să se "ghicească" trecerea anilor, flautistul a cântat cu siguranță și reală plăcere în opusuri din epoci diverse, propunând trio-uri de Haydn sau Loeillet, apoi Triosonata de Telemann în care parteneri i-au fost aceiași Felicia Greciuc - o bună oboistă - și Laurențiu Darie - fagotist elogios recomandat, dar șters și incert în plan ritmic -, precum și harpista Miruna Vidican, partitură parcursă - ca și cele precedente - cam fără relief, dezechilibrele și lipsa de omogenitate devenind o constantă. Trecând apoi la secvențe decupate și adaptate din oratoriul Copilăria lui Hristos de Berlioz, mă așteptam ca în abordarea flaut, oboi, harpă să se remarce o diferențiere stilistică, însă derularea monocromă a rămas în linia lucrărilor anterioare, cântată cu onestitate și bune intenții. Dar Nicolae Maxim a dovedit și atracția către muzica modernă, incluzând în program piesa Hore de flori de Violeta Dinescu pe versuri de Magda Isanos, prezentată în primă audiție bucureșteană, în compania sopranei Anna Mirescu, la rândul său o solistă ce poate susține și rezolva cu dezinvoltură și rigoare scriituri din cele mai dificile, lucrarea constituind un test în acest sens, trecut cu brio, alternând maniera semi-parlato cu rostirea frânturilor de vers, cu salturile intervalice și dificultatea țesăturii la care autoarea apelează frecvent, flautul având însă și o linie melodică mult mai legată și mai accesibilă; iar glasul limpede, bine condus, urmărind cu expresivitate sensurile cuprinse în text, a fost pus în valoare, pe cu totul alte coordonate, și în liedul Sus de Doru Popovici, miniatură realizată cu finețe în sonurile discrete ale harpei. Rămânând în lumea muzicii de secol XX, Nicolae Maxim, Felicia Greciuc și Laurențiu Darie au oferit, de asemenea în primă audiție la noi, Trio op. 60 de B. Hummel, gândit în zboruri, triluri și scurte intervenții întretăiate, instrumentiștii vădind o subliniată deschidere pentru astfel de lucrări, având și percutanță și sincronizare și o anume expresie, aspecte pe care aș fi dorit să le remarc și în prima parte a programului.
Din prezentarea lejeră a criticului muzical Petre Codreanu am aflat, între altele, că Nicolae Maxim cântă de 53 de ani pe scena Ateneului, în orchestră, ca solist sau în formule camerale, dar cel puțin ciudat în programul sală - generos în detalii referitoare la tineri ce susțin recitaluri la sala mică -, nu s-a găsit spațiu nici măcar pentru o fotografie a flautistului, necum pentru o prezentare a performanțelor sale de-a lungul a peste jumătate de veac… tocmai la Filarmonică!...