Arhivă : Cronici Înapoi
Concert de Crăciun cu Jose Carreras și Orchestra Națională Radio
Peste 10.000 de oameni au venit în 15 decembrie 2013 la Romexpo. Doamnele, îmbrăcate cu blănuri și bijuterii, care mai de care mai prețioase, însoțeau domnii cu papioane și pantofi de lac. O atmosferă de poveste, în care parcă simțeai mirosul de brad, portocale și covrigi, chit că uneori mai venea și un iz de popcorn. Cu perle sau Converși, un lucru aveau în comun cei peste 10.000 de spectatori. Vroiau să-l asculte pe Jose Carreras.
Dacă în prima parte, celebrul tenor a prezentat arii și cântece tradiționale, unele în duet cu soprana Natalia Ushakova, după pauză, publicul s-a putut bucura de cele mai frumoase colinde internaționale.
Simt că visez pur și simplu.
Nu am mai fost niciodată la un concert de operă și mi-a plăcut foarte mult.
E foarte bun, numai că este impropriu locul pentru astfel de voci și pentru o astfel de muzică.
Ați mai fost la Carreras ?
Am mai fost la Carreras, la Ateneu. E o diferență de calitate a sunetului, dar mă bucur foarte mult că atâta lume a putut să vină.
Cele două ansambluri ale Radioului, Orchestra Națională și Corul Academic au fost dirijate de David Gimenez, nimeni altul decât nepotul lui Jose Carreras. La eveniment a participat și primul ministru, Victor Ponta:
"Absolut superb și mă bucur foarte mult. Cred că Bucureștiul e norocos că a avut șansa acestui concert. Sper să ne obișnuim din ce în ce mai mult cu evenimentele de calitate."