Duminică, 10 noiembrie 2013

Baiadera

Opera Naţională Bucureşti a ales să intre în festivalul Viaţa e frumoasă cu baletul Baiadera. Un spectacol de stagiune înnobilat puţin cu câteva debuturi. Istoria muzicii recunoaşte Baiadera ca pe unul dintre baletele ce trebuie să figureze în repertoriul marilor teatre lirice, care dispun de un consistent şi performant corp de balet. Premiera mondială a avut loc la Teatrul Mare Imperial de la Sankt Petersburg (februarie 1877), în interpretarea trupei Baletelor Imperiale, iar coregrafia originală a fost concepută de Marius Petipa, pe atunci Premier maître de Ballet al ansamblului. Muzica este creaţia lui Ludwig Minkus, principalul colaborator al lui Petipa şi compozitor oficial al Baletelor Teatrelor Imperiale. Din păcate, această poziţie oficială nu sporeşte în niciun fel calitatea mediocră a muzicii care este, de fapt, doar un suport oarecare pentru o poveste tragică de dragoste. Acţiunea oferă totuşi scenei avantajele că se desfăşoară într-un cadru exotic, luxuriant, că foloseşte costume colorate şi somptuoase şi că antrenează în scenă zeci de dansatori în impresionate momente de ansamblu ce au loc în palate şi temple indiene de poveste.

In actuala montare de la Bucureşti, Mihai Babuşka semnează regia şi adaptarea coregrafică (după Marius Petipa) în scenografia Adrianei Urmuzescu. Coregraful a optat pentru versiunea scurtată a baletului renunţând la ultimul act, Apoteoza. Motivele sunt probabil aceleaşi care au determinat şi alte teatre să facă această tăietură - lungimea spectacolului, fastul unei ceremonii nupţiale, necesarul de tehnică de scenă care să permită iluzia unei furtuni devastatoare ce dărâmă templul, şi totul "la vedere". Din păcate, această amputată alterează echilibrul întregului, astfel încât, la căderea cortinei, pentru câteva secunde, publicul se întreabă dezorientat dacă reprezentaţia s-a terminat sau mai urmează o nouă pauză.

Spectacolul pe care l-am urmărit duminică, 10 noiembrie fost cu totul lipsit de fiorul sărbătoresc şi de strălucirea necesare unei seri de festival; dansat corect dar fără implicare, o evoluţie simplă, de serviciu şi… nimic mai mult. Bagheta dirijorului Iurie Florea s-a dovedit, în multe momente, cu totul străină dansatorilor, pe care a reuşit chiar, în scene de ansamblu, să ii desincronizeze prin tempii prea rapizi pe care i-a impus. Frumoase, momentele instrumentale solo.

L-am aplaudat sincer pe Robert Enache pentru debutul său in Solor. Cu fizic şi ţinută scenică plăcute şi elegante, cu salturi acrobatice graţioase, înalte şi sigure, Robert Enache a întrupat un frumos şi mai ales credibil prinţ indian, demonstrând din nou, că este un dansator de certă calitate.

L-am apludat cu mare entuziasm pe japonezul Yoshida Shuhei, debutant şi el în rolul Fachirului, pentru implicarea sa, trăirile convingătoare, jocul abil şi mai ales disponibilităţile tehnice spectaculoase.

Distribuţia spectacolului s-a completat cu Oana Popescu Babuşka (Nikia),Mihaela Soare (Gamzatti),Tiberiu Almosnino (Brahmanul), Bogdan Plopeanu (Idolul de Bronz), Mihai Babuşka (Rajahul), Virgil Ciocoiu (Prietenul lui Solor),Georgiana Stroe (Slujnica ), Rin Okuno,Sena Hidaka (D'Jampé), Akane Ichii, Maki Shirase,Megumi Koshi, Diana Tudor (Patru baiadere mici), Camelia Soare, Raul Oprea (Solo Tobe), Marina Minoiu, Bianca Stoicheciu,Sena Hidaka, Rin Okuno, David Mannara, Shohei Horiuchi/debut (Pas D'Action),Rin Okuno,Sena Hidaka, Lorena Negrea/debut (Trei umbre)

Marţi, 12 noiembrie 2013

Mozart Steps

Un spectacol de teatru coregrafic de GIGI CĂCIULEANU
SCENOGRAFIE ŞI LIGHT DESIGN: Gigi Căciuleanu;
ASISTENT COREGRAFIE: Adriana Bârză;
ASISTENT SCENOGRAFIE: Alin Gavrilă;
CU: Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Iulia Maria Popa, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Ema Veţean, Liviu Vlad, Anca Pitaru;
STUDENŢII: Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Ana-Maria Vereş

Am admirat întotdeauna calităţile de lider ale lui Gigi Căciuleanu, felul în care reuşeşte să îi convingă pe cei cu care lucrează că fiecare gest "rostit" pe scenă trebuie să aibă încărcătura, dăruirea, disperarea, forţa unei ultime clipe de viaţă. De aici tensiunea incredibilă a spectacolelor sale, dăruirea ( parcă!) până la sacrificiu a interpreţilor care îl ascultă şi îl urmează orbeşte, cu supunere de sclavi. Fiecare dă tot ce poate, uneori chiar mai mult decât poate. Cred că visul fiecărui actor tânăr este de a se întâlni, măcar o dată în viaţă, cu coregraful Gigi Căciuleanu. Toţi cei care au reuşit să lucreze cu maestrul, sunt de acord că a fost o experienţă unică, ce i-a marcat puternic.

Coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu optează deseori pentru producţii tematice - unul dintre cele mai recente exemple este spectacolul D' ale noastre inspirat din Caragiale. In cariera sa, Gigi Căciuleanu a ales de multe ori să lucreze şi cu actori. Iată cum îşi caracterizează artistul demersul : "Atunci când sunt întrebat ce gen de dans practic, răspund că fac teatru coregrafic. Este o formă de teatru care foloseşte limbajul dansului şi care utilizează mijloace de construcţie coregrafică". Şi care nu trebuie confundat cu teatrul-dans, adaugam noi.

Mozart Steps este un spectacol de teatru coregrafic creat pentru Teatrul Naţional din Sibiu. Interpreţii sunt actori de la secţiile română şi germană ale teatrului şi studenţi de la Secţia de Actorie a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. "Pentru asta mi-am propus, ca primă etapă de lucru, să-i metamorfozez pe cei cu care voi lucra, şi care nu sunt dansatori de meserie, încercând să-i preschimb din Actori în DansActori. Îmi propun nu numai să-i pun în scenă ci, mai degrabă, să-i coregrafiez, să-i fac să danseze. În sensul cel mai frumos al cuvântului," a declarat Gigi Căciuleanu. A ales acum pentru dansactorii săi muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart în prelucrarea originală şi spectaculoasă a doi muzicieni, Hugues Curzon şi Ahmed al Maghreby. Nu este prima oară când apelează la Mozart, să ne amintim doar de spectacolul cu Recviemul realizat cu ani în urmă la Constanţa, împreună cu artiştii din trupa "Oleg Danowski".

Muzica lui Mozart a cunoscut, în timp, prelucrări nenumărate, unele mai reuşite altele cu totul sterile ( în ciuda materialului genial luat ca punct de pornire). Versiunea Curzon/ al Maghreby face parte, cu siguranţă din prima categorie. Respectul faţă de partitura originală este absolut iar intervenţiile pe text le-aş putea compara cu un văl-operă-de artă în culori, ritmuri şi sonorităţi fabuloase care nu numai că respectă frumuseţea pe care o acoperă dar îi şi potenţează expresivitatea.

Mozart în Egipt este un proiect internaţional iniţiat de doi muzicieni care şi-au propus să realizeze o fuziune între creaţia mozartiană si sonorităţile, ritmurile şi instrumentele proprii muzicii egiptene. Au apărut până acum două albune cu acest titlu: Mozart în Egipt 1( 1997) şi 2 ( 2005). Succesul a fost deosebit. In 1998 apare un alt disc intitulat Mozart Egipteanul pentru realizarea căruia echipa de doi s-a existins la trei prin cooptarea muzicianului algerian Nasredine Dalil. Muzica lui Mozart este din nou bogat, inspirat şi original invăluită de ritmuri şi sonorităţi orientale. Această înregistrare s-a bucurat de un success uriaş de public, s-a vândut în peste 500.000 de exemplare şi a fost distins cu două discuri de aur.

Vorbesc atît de mult despre muzică pentru a sublinia şi evidenţia extraordinarul suport sonor pe care Gigi Căciuleanu l-a ales pentru ultima sa producţie de teatru coregrafic. Aş îndrăzni să afirm chiar, că muzica salvează spectacolul care, după părerea mea, în ciuda eforturilor vizibile ale interpreţilor, eforturi pe care le apreciez şi le aplaud la reala lor valoare, rămâne totuşi un exerciţiu de şcoală fără prea mari pretenţii de mesaj sau estetică. Coregrafia nu are legături profunde cu muzica, ea s-ar fi putut desfăşura pe orice alt suport sonor. Numai aşa îmi explic de ce, de nenumărate ori, am simţit nevoia să inchd ochii şi să mă bucur "doar" de ceea ce austriacul Mozart, francezul Hugues Curzon şi egipteanul Ahmed al Maghreby au reuşit să realizeze împreună.