Arhivă : Cronici Înapoi
Stagiunea de Marți Seară - 15 octombrie 2013
Mezzo-soprana Andrea Iftimescu - o speranță a scenei lirice românești și mult apreciata și experimentata pianistă Verona Maier au deschis cel de-al cincilea sezon al Stagiunii de Marți Seară. Sala Mică a Ateneului Român a fost în 15 octombrie gazda recitalului de lied prezentat cu emoție și sensibilitate de cele două muziciene. Deja cunoscută publicului prin aparițiile sale în cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet "Ludovic Spiess", Festivalurilor "CHEI" de la București și "Opera Viva" de la Cluj Napoca, Andrea Iftimescu este o mezzosoprană cu reale calități vocale și interpretative. Ea este doctorandă a Universității Naționale de Muzică București după ce a absolvit cursurile de canto la clasa marei noastre soprane Maria Slătinaru Nistor și cele de masterat la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu.
"Este o seară importantă pentru Andrea Iftimescu pentru că își descoperă o anumită vocalitate trecând de la Frauenliebe und Leben de Schumann la Kindertotenlieder de Mahler. Există o predilecție pentru Mahler, având în vedere că-și face studiile doctorale și acestea se vor finaliza cu o teză despre creația vocală în special al lui Mahler. Mi se pare că reușește împreună cu Verona Maier să construiască o atmosferă extrem de tensionată, extrem de profundă care te poartă spre niște praguri spirituale care sunt destul de greu de imaginat. Vocalitatea o ajută, culoarea vocală deosebit de generoasă este dusă, poate, spre acest tragism care reiese din ciclul de Mahler." (prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu)
Mezzo-soprana Andrea Iftimescu și pianista Verona Maier au oferit publicului prezent în Sala Mică a Ateneului Român ciclurile de lieduri Dragoste și viață de femeie de Robert Schumann și Cântece pentru copiii morți de Gustav Mahler. Un recital în care a dominat tragismul, sensibilitatea și emoția care s-a perpetuat și după încheierea serii în declarațiile celor două artiste:
"Este pentru prima oară când cânt Frauenliebe und Leben și nu pot decât să mă bucur că am adăugat acest ciclu în repertoriul meu, este un cliclu de lieduri absolut superb, iar Kindertotenlieder … titlul spune tot - Cântecele copiilor morți. Este un ciclu de lieduri foarte greu… este greu să nu te lași impresionat în timp ce cânți de toate trăirile și sper că am reușit cât mai bine să redau acest lucru publicului din această seară." (Andrea Iftimescu)
"Sper că a fost emoționant fiindcă, dacă este vorba despre ceva în programul acestei seri, este vorba despre emoții dintre cele mai variate, în primul dintre ciclurile de lieduri și vorbesc despre Dragoste și viață de femeie și de emoții dintr-o anume zonă extrem de umbroasă și de dramatică în cel de-al doilea ciclu de lieduri și nu pot decât să vă spun că acest gen de seri cred că fac esența muzicii în general și esența intimității și-a profunzimii sentimentelor pe care muzica le poate duce cu ea." (Verona Maier)
Mezzo-soprana Andrea Iftimescu și pianista Verona Maier au avut parte de un public care a răsplătit cu căldură interpretarea sensibilă conferită celor două cicluri de lieduri semnate Robert Schumann și Gustav Mahler.