Arhivă : Cronici Înapoi

S-a încheiat Festivalul 'Opera Nights' 2013

Publicat: luni, 15 Iulie 2013 , ora 13.47
Ajuns la a III-a ediție, Festivalul "Opera Nights" s-a desfășurat anul acesta între 10-14 iulie. Un festival de operă în aer liber, singurul din țară, care a început timid, în urmă cu trei ani, cu câteva evenimente și a ajuns în 2013 să prezinte trei titluri de operă: "Trubadurul" de Giuseppe Verdi, "Don Pasquale" și "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, un musical, "My fair lady" de Frederick Loewe și o gală Verdi-Wagner, concert care a deschis festivalul în 10 iulie 2013.

La două dintre cele cinci nopți ale operei au participat Alteța Sa, Principele Radu al României, și ambasadorul Franței, Philippe Gustin. Dacă primele două ediții s-au desfășurat la Castelul Corvinilor din Hunedoara, pentru acest an, directorul festivalului, Alexandru Gruian, și cel artistic, cunoscuta soprană Daniela Vlădescu, au optat pentru încă un loc încărcat de istorie, esplanada Lapidarium, situată în curtea clădirii renascentiste Magna Curia din Deva, muzeul civilizației dacice și romane.

Au fost prezentate în această ediție a festivalului patru dintre producțiile Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța și pot să vă spun că s-au adunat nu numai iubitorii muzicii de operă din Deva și Hunedoara, ci și din țară și chiar de peste hotare. Am fost prezentă la trei dintre producțiile teatrului constănțean: operele donizettiene "Don Pasquale" și "Elixirul dragostei" și musicalul "My fair lady" de Frederick Loewe. Sigur, spațiile de desfășurare nu sunt foarte ofertante, nici acustic, nici scenografic, deci montările clasice, cum au fost cele cu operele donizettiene, nu-și ating scopul. Însă am putut asculta artiști consacrați, precum tenorul Robert Nagy, basul Mihnea Lamatic și voci frumoase, de perspectivă, precum cele ale sopranei Laura Eftimie sau ale baritonilor Cătălin Țoropoc și Marius Eftimie.

Musicalul "My fair lady", prezentat în 14 iulie 2013 la Deva, beneficiază de regia binecunoscutei Alice Barb: o viziune modernă, atractivă și plină de energie. I-am ascultat în rolurile principale pe Lucia Mihalache, Liviu Manolache și Mihnea Lamatic. A fost o seară cu impact pentru spectatorii care au ocupat până la refuz cele aproximativ 500 de locuri, aplaudând cu entuziasm evoluția artiștilor. A fost o seară care ne dă speranța că festivalul "Opera nights" are toate șansele să devină o manifestare culturală de tradiție, fiind cel puțin până acum, unică în România.


Jeanine Costache