Arhivă : Cronici Înapoi
Centenar Ion Dumitrescu
Ion Dumitrescu evocat de academicianul Răzvan Theodorescu:
«Ion Dumitrescu - asta o spune un om care nu este muzician, dar iubește foarte mult muzica - este făuritorul vieții muzicale în România anilor '50, '60, '70, cât a condus Uniunea Compozitorilor. El, conducând Uniunea Compozitorilor, a făcut din această breaslă una mai puternică decât aceea a scriitorilor, decât aceea a artiștilor plastici. O libertate pe care o recunoșteau și o recunosc toți marii muzicieni români. Asta a durat până în 1977, când Ion Dumitrescu nu a mai condus breasla. Înainte de toate, a fost un iubitor al omului, inteligent, cultivat, plin de umor, un vâlcean între vâlceni, un oltean între olteni.
Am o amintire foarte precisă în legătură cu el și, nu mai puțin, cu distinsa poetă care a fost Mariana Dumitrescu. Am amintirea de la sfârșitul anilor '60, când în biserica din Oteșani, locul nașterii lui Ion Dumitrescu, am descoperit într-o frescă de la 1850 pe unul din strămoșii săi, un Prodescu, care avea în pictura aceasta din epoca dinaintea lui Cuza, haine evropenești și, într-o jiletcă, pictat un ceasornic. Când l-am cunoscut mai bine, i-am povestit episodul. I-a făcut o plăcere imensă și mi-a spus: "Domnule Teodorescu, știi că ceasornicul acela venea de la Viena și cânta Eine Kleine Nachtmusik? Îl am și acum." Ilinca Dumitrescu mi-a spus, de altminteri, că vrea să-l pună în expoziția care se deschide la Biblioteca Academiei.
Ion Dumitrescu - un om distins, un om care, din păcate, în înghețul anilor '70, când în Academia Română nu mai pătrundea nimeni, n-a putut să fie membru al Academiei, dar legăturile sale cu Academia au fost puternice. Sinfonietta a fost propusă în '57 și a primit Premiul Enescu al Academiei la propunerea academicianului Mihail Jora, a fost interpretată în premieră de George Georgescu - membru corespondent al Academiei și, în 1977, a fost încununarea din punct de vedere academic a lui Ion Dumitrescu, atunci când a fost ales membru corespondent la Institut de France - Academie de Beaux Arts, la Paris, pe locul lui Britten, într-un loc în care numai Enescu și Mihalovici fuseseră membri. Repet, a fost creatorul - într-un fel - a breslei moderne a muzicienilor și a fost omul căruia i se datorează imens din partea acestor artiști.»
Compozitorul Sabin Păutza, despre Ion Dumitrescu
Maestre Sabin Păutza, a fost Ion Dumitrescu un model și mentor al multor generații?
Pentru generația noastră a fost, într-adevăr, un mentor și un om a cărui figură ne-a însoțit după atâtea zeci de ani prin felul în care a știut să se apropie de studenții lui. Deși îl vedeam destul de rar - era mai mult la Paris, mai mult plecat, mai mult cu îndeletnicirile lui de compozitor și de președinte al Uniunii Compozitorior -, atunci când venea la cursuri era în stare să se apropie de noi în cel mai sensibil mod. Astfel încât, pentru generația mea a fost un model.
Ce ați învățat de la Ion Dumitrescu?
Mult mai mult decât Armonie. Adică, era profesorul meu de Armonie și nu întâmplător eu m-am specializat în această materie, încât timp de peste 40 de ani am predat Armonie la mai multe conservatoare și universități din lume. Țin minte că ne corecta temele la Armonie și de la o greșeală simplă de armonie clasică era în stare să ajungă să ne vorbească despre greșelile mari pe care le putem face în viață, la diferite vârste. Era, cum spun, un om extraordinar de înțelept în felul lui, un oltean înțelept, dar care a cucerit în felul lui și Parisul.