Arhivă : Cronici Înapoi
Călătorie în centrul sinelui cu Bach și Alexandru Tomescu
În 2010 am asistat la un concert de muzică clasică la Catedrala Saint-André din centrul Bordeaux-ului. Lăcașul a fost arhiplin, iar publicul a rămas nemișcat pe toată durata concertului pentru a-l asculta integral. Mă întrebam la acel moment dacă în România ar fi posibil așa ceva - să existe un concert la care toți să asculte cu religiozitate muzica, aproape fără să respire. Răspunsul la această întrebare l-am primit, iată după aproape trei ani, chiar vineri, 10 mai, la primul recital din ediția 2013 a Turneului Național Stradivarius, subintitulat «Bach to Basics» susținut de violonistul Alexandru Tomescu.
După cum bine se poate deduce din titlu, anul acesta proiectul prezintă muzică de Bach, mai exact, Integrala Sonatelor și Partitelor create de marele compozitor german. Eram sigură că după doi ani cu Integrale solicitante, Alexandru se va gândi la o nouă surpriză pentru noi, iar când am auzit de Bach, mărturisesc că am așteptat cu interes evenimentul. Este un program foarte solicitant atât tehnic, cât și emoțional nu doar pentru artist, dar și pentru public.
Evenimentul de la Brașov a fost un succes extraordinar. Publicul a început să umple Catedrala Romano-catolică chiar cu o oră înainte, pentru a prinde loc. Dar nu au fost puțini nici cei care au stat în picioare pe durata întregului recital - care a ținut mai bine de două ore. Chiar și copiii au stat nemișcați în primul rând, ca sub o vrajă.
Spectacolul a fost unul sincretic, așa cum ne-a obișnuit Alexandru Tomescu în ultimii ani. Doar că acum, cealaltă componentă a constat într-un spectacol de lumini, care a creat o atmosferă diferită pentru fiecare lucrare. Exact ca o temă cu variațiuni, lumina a oferit o constantă- un spot fixat asupra violonistului - și variabile: luminile din spate și laterale, care proiectau pe pereții catedralelor diferite culori. Mi s-a părut foarte interesantă combinația, și foarte potrivită pentru Bach. Luminile îi proiectau lui Alexandru mai multe umbre pe pereți - era ca și cum violonistul s-ar fi divizat într-un cvartet de umbre - fiecare cu vioara ei, fiecare dezvoltând o temă pe o voce; toate plecau de la Alexandru și toate se întorceau la el. Așa am experimentat o diversitate întreagă de stări, urmărind melodia care părea că se răsfrânge ca între mii și mii de oglinzi.
"Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică" se spune în biografia oficială a artistului. Formula este destul de bine aleasă, căci exact asta am avut impresia că urmăresc vineri la spectacol: Alexandru Tomescu stăpânea melodia, controlând fiecare voce a partiturii, pe alocuri lăsând sunetul splendidului Stradivarius Elder-Voicu să se înalțe liber până la cupola catedralei, pe alocuri menținându-l în nuanțe mici.
A fost un spectacol excelent, o adevărată călătorie spirituală către noi înșine, în urma căreia am rămas purificați. Acest lucru s-a văzut și în donațiile pe care Alexandru Tomescu ne-a invitat să le facem pentru Fundația Hope and Homes for Children România - căreia turneul îi este dedicat. Brașovenii au fost foarte generoși și au donat peste 1000 de euro pentru a sprijini cauza copiilor aflați în protecția statului.
Se înțelege că Turneul Stradivarius este pe drumul cel bun și vă sfătuiesc să nu ratați recitalul de la București din 29 mai. Intrarea este liberă, dar dacă vreți să prindeți loc, trebuie să veniți mult mai devreme. Informații complete despre eveniment găsiți pe www.turneulstradivarius.ro.