Arhivă : Cronici Înapoi
Pianul călător la Tulcea
După ce a străbătut mai mult de 4000 de km, a atins 15 orașe din România și Republica Moldova, a adunat cca 8.500 de spectatori și milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet, dar și nenumărate minute de aplauze, cel de-al treilea pian călător a ajuns la destinația sa finală, Tulcea. După recitalul de pe 27 aprilie 2013, pianul a rămas la Teatrul Jean Bart pentru 3 ani, fiind pus la dispoziția comunității locale de Radio România. Un reportaj de Adina Dragomir.
«Bate vântul rece dinspre Marea Neagră. Suntem la Tulcea. Am terminat a III-a ediție a Pianului călător, într-un loc pe care l-am descoperit acum.» Cu liniște în glas, Horia Mihail dă ultimul interviu de la Pianul călător III. Concertul s-a terminat. Turneul s-a terminat. Tulcenii i-au mulțumit și l-au aplaudat în picioare. Pianistul, pe esplanada Teatrului Jean Bart, acolo unde pianul va rămâne, cu aparenta detașare caracteristică, se gândește deja la viitor:
«Sunt aproape convins că acest al treilea pian călător va fi folosit de către comunitatea de aici, atât de invitați - artiști din România sau de peste hotare, artiști locali, cât și de tinerii care studiază la Liceul de Muzică, asta spre binele oamenilor în general și a tulcenilor în mod special, fiindcă practic asta am vrut să facem și am reușit.»
Să educe prin cultură, să facă muzica clasică cât mai accesibilă cât mai multor oameni din cât mai multe colțuri ale țării.
Oamenii din Tulcea au rămas cu amintirea unui concert Beethoven susținut de Horia Mihail.
«Deci are o vibrație extraordinară, fantastică și o emoție ce dau fiori.»
Și cu un pian adevărat, cum spuneau mulți dintre ei.
«Un îndemn spre reflecție pentru tulceni și nu numai pentru tulceni, pentru cei din zonă și în general ca să poată să-și cultive interiorul.»
«Este un lucru extrem de încurajator și tonic pentru noi, într-un oraș care chiar gustă muzica.»
«E o bucurie pentru noi să avem un instrument adevărat.»
«Avem șanse să mai urmărim asemenea concerte și să fim pregătiți să le primim cu bucurie și să știm cum să le onorăm.»
«Mi se pare un lucru potrivit pentru un orășel mic ca Tulcea și chiar mă bucur că am venit să-l revăd pe Horia.»
Seria turneelor organizate de Radio România Cultural, în care este implicat și pianistul Horia Mihail, continuă. Urmează Flautul de aur, Duelul viorilor, Vioara lui Enescu la sate. Stați alături de noi!