Arhivă : Cronici Înapoi
Stagiunea de marți seara - 26 februarie 2013
Seară de jazz - marți, 26 februrie - la Sala Mică a Ateneului Român. Stagiunea de marți seara a adus în fața iubitorilor de jazz 11 muzicieni de la Universitatea de Muzică din București. Mircea Tiberian și discipolii săi s-a subintitulat concertul de jazz clasic susținut de tinerii muzicieni pregătiți de unul dintre cei mai importanți pianiști și compozitori ai genului, cu o carieră de peste trei decenii. Sunt școliți atât în arta interpretării, cât și în cea a compoziției, a improvizației - tehnică esențială în jazz pe care "discipolii" lui Mircea Tiberian au demonstrat că și-au însușit-o cu prisosință.
Am ascultat trei voci feminine frumoase care au evoluat în microrecitaluri viu colorate cu compoziții proprii, precum cele prezentate de Elena Moroșanu și Ana Cristina Leonte sau binecunoscute șlagăre, precum cele care ne aduc aminte de John Lennon, Paul McCartney sau Miles Davis. O voce calmă, caldă și viu colorată a afișat Elena Moroșanu care a evoluat în formația "Three for Helen", un prim microrecital urmat de evoluția Duetului Liviu Negru - Alex Olteanu. Cei doi jazziști au încântat cu prelucrările lor după Miles Davis și Henry Mancini având-o ca invitată pe Viorica Pintilie, o muziciană talentată, sensibilă și atentă la improvizațiile partenerilor săi. A urmat ultimul microrecital susținut de "Ana Christina and firends" cu piese scrise de Mircea Tiberian și Ana Cristina Leonte - solista formației. A impresionat cu vocea caldă, ușor guturală făcând salturi spectaculoase de la sunetele din grav la cele din acut Ana Cristina Leonte evoluând și în duet cu saxofonistul Mihai Iordache.
Cele aproape 90 de minute de jazz de la Sala Mică a Ateneului Român au fost prea puține pentru iubitorii genului care au răsplătit cu căldură evoluțiile tinerilor muzicieni.