Arhivă : Cronici Înapoi
Note de călătorie... muzicală - Dortmund, Oldenburg si retur (II)
Oldenburg, 23 februarie 2013
Otello de G. Verdi în regia lui Niklaus Helbling se petrece într-o frizerie dintr-un mall părăginit, unde trupa de comando a eroului titular și-a stabilit "cartierul general". Acostarea navei pe furtună din debutul operei e urmărită de către cei adăpostiți acolo într-o presupusă (pentru public) înregistrare video tridimensională, de vreme ce toți privesc prin ochelarii speciali de rigoare. Accesul în frizerie se face pe o scară din metal, cu multe trepte, mereu coborâtă și urcată de Desdemona în pantofi cu tocuri foarte înalte. Doar în ultimul act, când coboară aducând o saltea pe care-și va face culcușul, e desculță. În oglinzile frizeriei se răsfrâng imagini deformate ale protagoniștilor, dar mai apar și năluciri demonice, pe măsură ce mintea lui Otello se tulbură. În finalul actului al III-lea demonii pătrund chiar pe scenă, în carne și oase, pentru a-l hărțui. Iago îi inoculează lui Otello otrava geloziei în timp ce un bărbier își plimbă briciul pe lângă beregata acestuia, anticipând oarecum deznodământul. Căci Otello își va curma viața tăindu-și gâtul cu un brici, după ce o omoară pe Desdemona ținându-i capul în apa din chiuvetă. Desigur, îți ia ceva timp până te lămurești cu toate acestea și până le accepți, dacă reușești. Cât despre evoluția scenică, aportul actoricesc al corului a fost insignifiant, dar personajele principale au avut gesturi și reacții firești, convingătoare, soliștii răspunzând cu dăruire ideilor regizorale.
Discursul muzical a decurs și el în bune condiții, sub bagheta dirijorului Roger Epple. Desincronizările, mai frecvente la început, aproape au dispărut pe parcurs, orchestra a redat partitura cu acuratețe, corul a avut vigoare și strălucire. În rolul titular l-am urmărit pe tenorul mexican Luis Chapa; o voce comună, cu un vibrato cam larg, dar condusă cu multă siguranță, un interpret cu fizicul și temperamentul adecvate rolului. Compatriotul său, baritonul Juan Orozco a parcurs rolul Iago mult mai modest, în toate privințele.
În Desdemona am regăsit-o pe soprana româno-chineză Angela Bic. Vocea consistentă și catifelată, știința cântului în legato, frazarea nuanțată, talentul actoricesc și o cuceritoare sinceritate a expresiei o fac foarte potrivită pentru acest rol pe care a reușit să-l redea fără dificultate, chiar și-n momentele solicitante, de mare intensitate dramatică. Ea a ridicat considerabil nivelul artistic al spectacolului oferind o satisfacție sonoră aparte și impresionând până la lacrimi. Publicul care a umplut sala Operei din Oldenburg - cum am aflat că se întâmplă de regulă la spectacole - și-a arătat aprecierea pe măsură.