Arhivă : Cronici Înapoi
Festival Jazz, blues & more în Piața George Enescu din București
Onoarea de a deschide acest festival i-a revenit lui Mike Godoroja și Blue Spirit, care au prezentat o adevărată arheologie de blues. După cum știți, Mike Godoroja are un soi de spectacol în care se apropie de o piesă de teatru, în care muzica este dată de un instrument și fiecare spectator devine un personaj. Așa s-a întâmplat și în 20 iunie la ora 20.00. Iar la ora 21.30, AG Weinberger, acest chitarist de excepție, și el realizator de emisiuni radio și tv, a venit ca un misionar al muzicii blues și a prezentat un spectacol de înaltă ținută.
Joi, 21 iunie, a fost pe scenă o formație care vine din Ungaria, Istvan Gyarfas Trio, după care au urcat pe scenă Luiza Zan și Snaps Vocal Band cu un proiect de gospel. Vineri, 22 iunie, vin Emy Drăgoi și al său Hot Jazz Club de România (apropo de celebra trupă care a făcut mare vogă în Parisul anilor '30). Emy Drăgoi ne propune un proiect interesant, după care Nicolas Simion Grup prezintă o interesantă fuziune între jazz și muzica folclorică. Pot să spun că este o inițiativă foarte reușită aici în mijlocul Bucureștiului, un spectacol complet gratuit, care face cinste și organizatorilor, dar și publicului care a uitat de căldură și a fost prezent pentru a degusta cele mai bune bucate autohtone și nu numai autohtone - de blues, jazz și mai mult chiar, adică "more".