Unul dintre lucrurile care continuă să mă surprindă în sălile de concerte în care intru este modul în care publicul receptează evenimentele muzicale pe care le urmăreşte. Sunt foarte rare ocaziile în care pot anticipa dacă un artist, un ansamblu sau un spectacol muzical se va bucura de succes.

Joi, 18 octombrie, bunăoară, am asistat la Filarmonica din Köln la un concert mediocru. Şi eram convinsă că cei din sală au auzit şi simţit tot ce a fost în neregulă în interpretarea oferită de Orchestra Capelei Ruse din Moscova şi de pianista Olga Scheps. Însă în mod surprinzător, după un concert care pentru mine a durat o veşnicie, s-a aplaudat şi ovaţionat îndelung.

Olga Scheps, o tănără şi foarte frumoasă pianistă născută în 1986 în Rusia şi stabilită din 1992 în Germania, se numără printre muzicienii de la care anumiţi specialişti aşteaptă proiecte importante; dovadă în acest sens stă Premiul Echo Klassik la categoria "Tineri artişti în ascensiune" pe care Olga Scheps l-a câştigat în urmă cu doi ani.

Joi seară pianista a cântat foarte dificila partitură solistică a Concertului nr.2 în do minor de Serghei Rahmaninov. Deşi multe calităţi muzicale sunt evidente în cântatul ei, mi s-a părut că Olgăi Scheps îi lipseşte forţa interioară, profunzimea şi nu în ultimul rând agilitatea necesare construirii unei interpretări de calitate a acestui concert. Sala Filarmonicii din Köln este construită în amfiteatru, cu scena înconjurată din aproape toate unghiurile de public. Teoretic, într-o astfel de structură arhitectonică sunetul de pe scenă ar trebui să se facă foarte bine auzit până la ultimele rânduri, însă joi seară partea pianistică mi s-a părut mereu lipsită de putere. Poate că ceea ce stă piedică în calea unei mai eficiente interpretări sunt şi gesturile foarte largi ale braţelor pianistei - expresive poate, pentru ochi - însă de cele mai multe ori inutile.

În partea a doua a serii am ascultat Suita pentru orchestră "Şeherazada" de Nikolai Rimski-Korsakov într-o redare, aşa cum vă spuneam, mediocră. Am avut tot timpul senzaţia că dirijorul Valery Poliansky, fie nu este familiarizat cu acest celebru opus muzical - pentru că nu şi-a dezlipit ochii din partitură - fie nu îi pasă când acompaniamentul este în mod deranjant mai sonor decât linia melodică, când instrumentele de suflat aleg să cânte alte formule ritmice decât cele notate în partitură, solo-urile concert-maestrului nu sunt tocmai precise intonaţional sau harpa ratează o intrare.

Ce "bine" că toate aceste lucruri au trecut neobservate şi concertul a fost un succes...!!!