Arhivă : Cronici Înapoi

De trei ori Beethoven cu András Schiff

Publicat: miercuri, 3 Octombrie 2012 , ora 11.06

Pianistul britanic de origine maghiară András Schiff a fost invitat să prezinte trei seri Beethoven la Bonn. În 23, 26 și 29 septembrie artistul a interpretat 17 din cele 32 de sonate beethoveniene pe scena Beethovenhalle, alegând să cânte pe același pian de concert Bechstein pe care Wilhelm Backhaus l-a folosit în turneele și înregistrările sale de studio.

Am ascultat sonatele op.2, op.7, ciclul de trei sonate opus 10, sonata op.13 "Patetica", sonatele op.14, op.49, op.22 și op.26, precum și sonatele op. 27 și op. 28.

András Schiff are un mod de atac mai degrabă clavecinistic, folosește pedala dreaptă parcimonios, este echilibrat și matur în construcția fiecărei mișcări, subtil, paleta sa dinamică este foarte diversă, iar cântatul său este mereu "politicos" față de textul din partitură. Și mulți dintre cei veniți la recitaluri - sala a fost în toate cele trei seri plină - chiar au venit cu diverse ediții ale sonatelor beethoveniene și au urmărit partiturile, pentru ca apoi să-l aplaude pe pianist îndelung.

Nu am regăsit la András Schiff tragicul în niciuna dintre sonatele beethoveniene interpretate. Sigur că nu a fost nici o monocromie de stări, însă am avut senzația că pianistul are mai degrabă o viziune... optimistă. Am citit apoi un interviu pe care Schiff i l-a acordat lui Martin Meyer în Neue Züricher Zeitung și în care artistul, vorbind despre sonatele pentru pian ale lui Beethoven, declara că le găsește pline de un tip de umor lumesc.

Energia de care dă dovadă András Schiff este uimitoare: la finalul recitalurilor el a oferit ca bis fie o întreagă sonată haydniană, fie o suită franceză de J.S. Bach, stârnind în și mai mare măsură admirația publicului.

Irina Cristina Vasilescu