Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul Internațional 'Enescu și muzica lumii' la final

Publicat: luni, 20 August 2012 , ora 15.21

Ultima seară camerală (18 august 2012) din festivalul care s-a desfășurat la Sinaia a propus un program Schubert interpretat de pianistul Andrei Licareț și apoi de violonista Mihaela Martin, violoncelistul Franz Helmerson și pianista Steluța Radu - aceștia într-un splendid trio în care i-am apreciat încă o dată pentru calitatea lor cu totul specială.

A doua zi, la Casa memorială Enescu din Sinaia, chiar în ziua în care se împlineau 131 de ani de la nașterea maestrului (19 august 2012), am ascultat tineri din Orchestra de Tineret, interpretând lucrări enesciene, dar și din creația lui Bach. S-au remarcat cu deosebire violonista Andra Lucia Andrei, Ștefan Cazacu la violoncel, o altă violoncelistă excelentă - Alexandra Curcă. Au fost acompaniați la pian de Verona Maier și, o mare surpriză, pianistul Cadmiel Boțac, cel care va cânta miercuri, 22 august 2012, alături de Sinfonietta Orchestra pe scena Ateneului.

Această orchestră a oferit în 18 august la Bușteni și în 19 august la Sinaia, în finalul festivalului, un splendid concert sub bagheta lui Horia Andreescu, ca de obicei, propunând un program Mendelssohn, Mozart, Beethoven, solistă fiind excelenta pianistă Elisabeth Leonskaja. Aș spune că la Bușteni a oferit o versiune interpretativă cu totul diferită de cea de la Sinaia, un aspect mai puțin obișnuit, dar aseară a fost o variantă absolut impresionantă, un Mozart așa cum nu am mai auzit demult. Orchestra a sunat la cote internaționale, deși componenții au între 16 și 23 de ani. O performanță pe care orchestra o reeditează și în această ediție care astfel s-a încheiat în seara zilei de 19 august în forță.

Marin Cazacu, directorul artistic al acestui excelent festival, a anunțat pentru ediția de anul viitor noi repere de mare atractivitate.

Anca Florea