A doua transmisie directă cinematografică în High Definition din actuala stagiune a Operei Metropolitan din New York a programat sâmbătă, 29 octombrie 2011, Don Giovanni de Mozart. O nouă producţie datorată regizorului Michael Grandage, în scenografia semi-clasică, s-o numesc, a lui Christopher Oram, care a imaginat decoruri schematice atemporale, dar frumoase costume de epocă.

Simbioza ideală regizor-dirijor

Aşa cum se întâmplă în marele teatru american şi nu numai, mâna regiei a fost de maximă eficienţă în înfăţişarea unui joc de scenă dinamic şi abundent, neobosit, la care interpreţii au subscris în chip captivant. Nu uit nici excelentele momente coregrafice semnate de Ben Wright. Cred că între regizor şi super-energeticul Fabio Luisi, proaspătul dirijor principal al Operei Metropolitan, a existat de la început o cooperare perfectă, rezultantă într-o simbioză ideală. Bagheta a fost alertă, a servit ideea de spectacol scenic, aşa cum publicul american adoră. A fost poate şi raţiunea pentru care momentele introspective şi subtile s-au văzut puse în penumbra vârtejului de flux melodic, docil susţinut de minunatele ansambluri ale teatrului.

Interpretare fără reproş

Distribuţia a fost echilibrată, cu voci proaspete şi bine implicate stilistic. În rolul titular, baritonul Mariusz Kwiecien a cântat cu glas catifelat, cu dese nuanţări (mai ales strofele secunde din duettino "Là ci darem la mano" şi din serenadă) şi cu impresionant dramatism în final. Celebra arie a şampaniei a fost derulată într-un tempo ameţitor, cu expresie mai mult furibundă decât elegantă. Soprana Marina Rebeka a fost Donna Anna cu voce incisivă şi bună apetenţă pentru pasajele de agilitate ale rolului. Ca Donna Elvira, Barbara Frittoli a cântat cu impecabilă frazare, revenirea sopranei la personajul mozartian după incursiuni veriste (Tosca, spre pildă) făcându-se cu preţul unui vibrato uşor palpabil. Excelent şi fără reproş a fost basul Luca Pisaroni în haina lui Leporello.

Dulcica Mojca Erdmann şi rugosul Joshua Bloom au întrupat cuplul Zerlina-Masetto, conferind celor două personaje glasuri bune, desene melodice frumoase - soprana - şi mobilitate vocală, basul. Coborât din înălţimea rolurilor tenorale romantice de factură spinto, vedeta Ramón Vargas şi-a dovedit profesionalismul prin înfruntarea curajoasă a rafinamentelor mozartiene. În fine, am remarcat glasul profund al basului Štefan Kocán, interpretul Comandorului, apreciind că replicile sale din ultimele scene ale operei nu au fost amplificate electronic, cum deseori se obişnuieşte.

Aşa a fost sâmbătă, aşteptăm cu interes şi transmisia directă pe postul România Muzical la Seara de operă din 10 martie 2012, când alte voci vor da viaţă personajelor mozartiene.