Concertul din seara de marţi, 25 octombrie 2011, este unul dintre momentele cele mai importante ale agendei muzicale pe 2011 în Bucureşti şi în România. Am avut plăcerea să-l admir pe unul dintre cei mai mari chitarişti care s-a născut pe această planetă, Pat Metheny, alături de incredibilul baterist Bill Steward şi de contrabasistul Larry Grenadier - doi muzicieni excepţionali şi în afara grupului Pat Metheny, care a ales de data aceasta să vină în magica formulă de trio, la care a adăugat câteva elemente de pe albumul Orchestrion, unde este o întreagă maşinărie - un mecanism acţionat electromecanic, coordonat de Pat Metheny prin comenzi prin pedalier, lucru care a dus la ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată pe scena Sălii Palatului şi nicăieri în altă parte la noi, un lucru care ne-a conectat foarte frumos, dar şi foarte ferm cu realitatea muzicală.

Memorabil

Nu mai avea rost să subliniem dureroasa diferenţă, colosala diferenţă, între ce se întâmplă aici şi ce se întâmplă în alte părţi - nivelul de pregătire, mentalitatea şi ţinuta muzicienilor de afară. De data aceasta, Pat Metheny - pe care eu, personal, îl aştept de 20 de ani - iar el, la fel, a spus că nu se ştie cum s-a nimerit că până acum nu a ajuns în România, dar e bine că a ajuns şi acum - ne-a oferit un concert cu muzică de o frumuseţe extraordinară atât componistic, dar mai ales interpretarea a fost extraordinară. Un interplay cum rar am mai auzit la vreun grup şi care a lăsat mască dezolant de puţinii spectatori care au venit. Sunt indignat să ştiu că, în România, Pat Metheny, la prima lui apariţie, a avut sub 2000 de spectatori.

A fost un concert memorabil, după opinia mea, şi ca dovadă în acest sens, starea pe care o aveam aseară, după concert, o am şi acum.