Dan Grigore - depozitarul unei casete cu nenumărate bijuterii, al unei comori sonore pe care o împarte cu generozitate cu ascultătorii. Dan Grigore - mult-lăudatul artist, discipol al Cellei Delavrancea şi favorit al lui Iosif Sava. Iată cum, exact ca o piatră preţioasă care îşi poate schimba aparenţa în funcţie de cum cad pe nenumăratele sale faţete razele luminii, Dan Grigore a apărut diferit în viziunea Cristinei Comandaşu, redactor şef adjunct al postului România Muzical, a criticului Dumitru Avakian şi a lui Paul Mustaţă, din partea Phoenix Events, toţi trei prezenţi la lansarea discului Bis, encore, bis!, ce a avut loc joi, 30 iunie 2011, la Librăria Humanitas-Kretzulescu. Dan Grigore - pianistul? "Eu nici nu mă consider pianist" spune el. "Pentru mine viaţa de circa 14-15 ani o socotesc un bis care mi s-a dat."

De la început a fost un eveniment emoţionant, din momentul în care artistul a venit în faţa publicului, cu alura sa impresionantă, până la aplauzele de la sfârşit. Dan Grigore a avut o intervenţie cu adevărat frumoasă, a citat din Ortega y Gasset, ne-a expus crezul său privind discul lansat: "Acest tip de programe, eu l-am imaginat ca pe un fel de menu chinezesc făcut din diverse stiluri, din diverşi autori, ales în aşa fel încât să se potrivească unui tip de dramă, unui tip de poveste, de dramaturgie pe care o imaginez eu, făcută din tablouri, dar care conţine o anumită gradaţie a unui conflict care pe sfârşit aduce o anumită lumină, un anumit catharsis, o anumită rezolvare şi o anumită luminare a lucrurilor. Ele sunt gândite pe contraste".

Aceste piese sunt rezultatul unor trăiri subiective, pentru care Dan Grigore nu ne oferă o cheie. El ne arată doar vârful aisbergului, restul blocului emotiv ascunzându-se sub oglinda apei pe care el ne-o opune arătându-ne că de fapt, cheia magică se află în posesia fiecăruia dintre noi. Fiecare poate decodifica aşa cum simte mesajul acestor piese.

"Bis, encore bis!" merită ascultat fiindcă este o dovadă a marii aprecieri de care s-a bucurat Dan Grigore (altfel nu ar fi fost solicitat să dea atâtea bisuri) şi este şi un fel de autobiografie muzicală, după cum a mărturisit chiar artistul.

În încheiere, Dan Grigore ne spune care a fost punctul de plecare al conceperii acestui disc:

"Am participat în aceşti ani la o serie întreagă de manifestări organizate de Ambasadele române din Shanghai, până la Bangkok şi de la Washington, până la Londra sau Paris. Acolo, pentru că la cest tip de concerte m-am gândit că vine un public foarte eterogen, format din oficiali, factori de decizie, diplomaţi şi din oameni de cultură şi din persoane cu diverse tipuri de educaţie şi de stadii de cunoaştere. Din tinereţe îmi mersese buhul că aleg bine bisurile, profesoarele mele, mai ales Cella Delavrancea spuneau «ce bine ştii tu să îţi alegi tu bisurile, ce bisuri frumoase ai dat în această seară...» şi mă încurajau în felul ăsta. Atunci m-am gândit să fac un program de miniaturi care să nu ţină mai mult de o oră şi un sfert, maximum o oră şi douăzeci de minute, fără pauză, pentru ca oamenii să poată apoi să participe la cocktail sau la recepţia care urma, să stea de vorbă, să schimbe impresii şi să vorbească despre România, bineînţeles."