Am asistat vineri, 27 mai 2011, la premiera scenică a operei Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea; spun "scenică" deoarece lucrarea a mai fost prezentată la Timişoara sub formă concertantă anul trecut, cu Nelly Miricioiu în rolul titular.

Spectacol impresionant prin siguranţă, acurateţe, fluenţă

De data aceasta în fruntea distribuţiei s-a aflat soprana clujeană Carmen Gurban - o Adriana meritorie ţinând seama de dificultatea şi întinderea rolului care implică forţă dramatică, dar şi subtilităţi lirice, abilitatea de a alterna cântul cu declamaţia teatrală, talent actoricesc deosebit. Prinţesa de Bouillon - rivala Adrianei - a fost Cristina Sorina Munteanu. Excepţionala soprană dramatică a Operei bucureştene s-a confruntat însă - pe scena Operei timişorene - cu o partitură scrisă pentru mezzosoprană, căreia i-a făcut faţă cu profesionalism şi dăruire dar, cum era de aşteptat, fără culoarea sonoră specifică rolului.

Liric prin timbru şi calibru, tenorul Călin Brătescu (alt oaspete bucureştean) a reuşit - după o îmbunătăţire spectaculoasă a tehnicii de cânt - să asigure admirabil un rol spinto-dramatic, Maurizio de Saxa, având totodată şi ţinuta scenică princiară adecvată personajului. Printre protagonişti s-a aflat şi baritonul Dan Patacă, acelaşi artist valoros, egal cu sine însuşi după decenii de carieră pe scena Operei din Timişoara. A fost un Michonnet foarte convingător sub toate aspectele.

Distribuţia a cuprins şi alţi solişti timişoreni, bine aleşi şi pregătiţi cu toţii, între care s-au remarcat tenorul Cristian Bălăşescu şi basul Octavian Vlaicu. Au fost la înălţime balerinii, corul şi mai ales orchestra. Întregul spectacol a impresionat prin siguranţă, acurateţe, fluenţă sub bagheta lui David Crescenzi, dirijor italian competent şi entuziast, încetăţenit de multe stagiuni în fosa Operei din Timişoara.

Cât despre montarea lui Mario de Carlo, ea reconstituie ambianţa parisiană din secolul al XVIII-lea prin gesturi şi atitudini de o teatralitate cam desuetă, prin costume opulente şi strălucitoare, prin decoruri şi recuzită minimaliste dar sugestive, fiecăruia dintre cele patru acte corespunzându-i câte o culoare dominantă: albastru, roşu, auriu, violet.

Concert Aniversar Ioan Holender

În seara următoare aveam să urmăresc - tot în cadrul Festivalului - un Concert Aniversar Ioan Holender; desfăşurat în Sala Capitol - sediul Filarmonicii Banatul din Timişoara - cu participarea Orchestrei acesteia sub bagheta lui Radu Popa. Precedând cea de-a 79-a aniversare a lui Ioan Holender, a fost un omagiu pentru acest prodigios fiu al Timişoarei ajuns, cum bine ştim, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, implicit una dintre cele mai importante personalităţi ale vieţii muzicale austriece, şi nu numai. Programul - eterogen, fluctuant ca atractivitate - a cuprins luări de cuvânt - directorul Filarmonicii, primarul Timişoarei, sărbătoritul însuşi - o prezentare a ultimului său volum memorialistic intitulat "Spuse, trăite, dorite", extrase dintr-un volum autobiografic anterior citite în trei limbi de către actori ai celor trei teatre timişorene - Român, Maghiar, German, - un scurt film documentar despre Ioan Holender realizat în Austria şi, desigur, muzică.

Au fost momente simfonice - prilejuri pentru orchestră de a-şi manifesta plenar altitudinea artistică - au fost şi momente concertante cu semnificaţie sentimentală - solişti fiind doi dintre copiii lui Ioan Holender, fiica sa Alina la violoncel şi fiul său Liviu la pian. Au putut fi admiraţi în arii şi duete din creaţia lirică soprana Simina Ivan - timişoreancă prezentă cu cinste pe scena vieneză de aproape 17 ani - tenorii Cosmin Ifrim şi Teodor Ilincăi, soprana Anita Hartig a cărei apariţie a constituit momentul artistic culminant al serii.

O seară onorată cum era de aşteptat de prezenţa în sală, printre foarte numeroşii spectatori, a multor invitaţi speciali din elita culturală a Timişoarei, concertul fiind difuzat totodată de posturi locale RTV.