Steaua sopranei Ileana Tonca (născută la Braşov, absolventă a Conservatorului bucureştean, la clasa Georgeta Stoleriu şi membră din stagiunea 1999/2000 în ansamblul Operei de Stat din Viena) începe să strălucească din ce în ce mai promiţător. Iar această corespondenţă o dedic bravei noastre compatrioate din două motive, cred eu, întemeiate.

Cronici favorabile în presa vieneză

În primul rând vreau să semnalez observaţiile favorabile care i-au fost adresate în presa vieneză de specialitate pentru rolul "Lisa" din La Sonnambula de Bellini în care a debutat recent, în luna martie 2011. (În acelaşi spectacol, sub bagheta lui Evelino Pidó, dirijor expert în repertoriul italian de belcanto, a cules aprecieri ale criticii şi tenorul Ştefan Pop pentru rolul principal Elvino; dar despre aceasta s-a mai vorbit la Radio România Muzical, aşa că nu insist.) Cotidianul Die Presse notează că artista «a punctat atât din punct de vedere vocal, cât şi scenic în acest rol» (Walter Weidringer); un alt jurnal de operă îi apreciază prezenţa scenică în rolul deloc simplu, în care a executat două arii grele şi «a depăşit cu măiestrie dificultăţile, cu excepţia câtorva acute uşor îngroşate» (am citat opinia jurnalistului Dominik Troger de la Oper in Wien). În fine, revista de actualitate operistică Der Merker notează: «Despre Ileana Tonca se pot spune multe lucruri pozitive. Am ascultat-o şi am văzut-o în rolul Lisa, intriganta dezamăgită şi contrahenta Aminei. Lisa nu este un rol mic şi în nici un caz unul secundar. A cântat excepţional ambele arii şi a putut convinge totodată în scenele mai mari, de ansamblu. De la această artistă, ale cărei calităţi încep acum să fie recunoscute, avem la ce să ne aşteptăm în viitor.» (semnează Elena Habermann).

Program complex sub cerul primăverilor lirice

În al doilea rând doresc să consemnez recitalul de lied susţinut de Ileana Tonca vineri, 25 martie 2011 la Musikverein, în Sala de Sticlă (Gläsernersaal). Programul s-a deschis sub cerul primăverilor lirice cântate de poeţi germani: Eichendorff şi Heine, Rückert şi Hartleben; s-a continuat cu Arghezi, Clément Marot şi alţii. Un periplu care, bănuiţi poate, ne-a prilejuit, muzicaliceşte, întâlniri cu Mendelssohn, Schumann şi Mahler, cu Gabriel Fauré şi… lucru mare... cu Mihail Jora şi George Enescu. Un program mai complex, aşadar, decât se aude de obicei. Trecând de la poetica intimistă a germanicului Biedermeier spre visătorul Gabriel Fauré, interpreta s-a oprit la piese scrise de muziciene precum Fanny Hensel (sora mai mare cu patru ani a lui Felix Mendelsohn), Clara Schumann, soţia lui Robert Schumann, şi Alma Schindler-Mahler, soţia lui Gustav Mahler, totodată partenera de viaţă, prietena, inspiratoarea multor altor artişti din prima jumătate a secolului XX. Dar nu doar atât. Ileana Tonca ne-a condus mai departe spre o piesă rar cântată de George Enescu Chant indou (Cântec indian) pe versuri de Géraldine Rolland, o tainică îngemănare de spirit francez, moldav şi bengalic. Am ascultat şi alte bijuterii ale genului: două din cele Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (Languir me fais şi Aux damoyselles paresseuses déscrire a leurs amys) şi De-aş fi Dumnezeu (Si j'étais Dieu) pe versuri de Sully Prudhomme. Cu totul aparte au răsunat Trei cântece pe versuri de Tudor Arghezi op. 16 de Mihail Jora între lieduri de Mahler şi Fauré. Aici Ileana Tonca s-a jucat cu muzicalitatea versurilor înşirându-le repede ca pe un şir de mărgele mărunte, dintre care răsărea din când în când, cu haz, câte una mai bombată, mai pătată sau mai strâmbă.

Seară reuşită, aplauze binemeritate

Ileana Tonca şi-a cultivat un glas limpede de soprană lirică, pe care îl mânuieşte precis şi fără afectare. Are umor şi înţelege ce cântă, lucru destul de rar, să-mi fie iertat, printre unii colegi de breaslă. Apariţia îi este mai degrabă modestă, gesturile nu mari, dar agere; este atentă la expresie, la mimică, dar, evident pregătit cu grijă, limbajul ei corporal este firesc, discret, evitând stilul pompos «de divă». Minunată a fost sincronizarea cu pianistul David Aronson, corepetitor rutinat (în sensul bun al cuvântului) la Opera de Stat din Viena. Sigur, jumătate din reuşita serii i s-a datorat.

M-am bucurat în sinea mea să recunosc în sală, amestecaţi în publicul pretenţios şi internaţional de la Musikverein, numeroşi compatrioţi, printre care pe doamna Ileana Cotrubaş. S-au dat două bisuri, s-a aplaudat prelung, iar la plecare la cabina Ilenei Tonca se formase o coadă de peste 20 de metri cu cei ce aşteptau să o felicite.