Joi, o zi obişnuită a săptămânii. Radioul nu doarme niciodată, aşa că nici nu s-a mijit de ziuă, e 6 dimineaţa şi mai am cam o oră pentru a da startul matinalului, la Radio Romania Muzical. 7 şi un sfert. Mai am doar de inserat în play-list ştirile muzicale şi, surpriză, dau peste o agendă extrem de ofertantă a zilei de 17 martie 2011: Radioul e în plin Festival de Chitară, apoi Liviu Prunaru, celebrul violonist român concert maestru al Concertgebouw, va cânta la Ateneu, Opera Natională are chiar două manifestări în program... arunc un ochi şi peste concertele din ţară şi chiar nu ştiu pe care sa-l promovez mai întâi. Am numai la capitolul pianişti, atâtea nume mari: Dana Borşan la Bacău, Mirabela Dina la Piteşti, Horia Maxim va concerta la Sibiu ...

Mirabela Dina, laureata concursului Martha Argerich

Mirabela în Şostakovici... rămân o clipă la acest afiş al Filarmonicii din Piteşti. Rar vine Mirabela Dina "acasă". Stabilită in Germania, la Köln unde şi-a desăvârşit studiile muzicale la Hochschule für Musik, pianista craioveană consacrată încă din copilărie pe scenele din ţară şi la Concursuri internaţionale, îşi lansa spectaculos cariera internaţională în 1999, odată cu laurii concursului Martha Argerich. Cu acest glorios pas urcă pe mari scene ale lumii, participări la festivaluri internaţionale de marcă iar ca profesor, Mirabela Dina susţine cursuri de măiestrie artistică în Buenos Aires, La Plata (Argentina), Bucureşti, Craiova şi a fost deseori invitată să facă parte din juriul Concursului "Jugend musiziert" din Germania. Din 2007 este cadru didactic la Hochschule für Musik din Köln. Nu pot să ratez o asemenea prezenţă în România, chiar dacă mă despart mai bine de o sută de km de Piteşti, chiar dacă mâine dimineaţă o să o iau de la capat cu matinalul ...hmm... unde mai pui că am şi şansa să ascult în sfârşit şi această tânără filarmonică a ţării, din Piteşti, condusă de o baghetă asupra căreia am certe aprecieri ca pregătire, muzicalitate.

Tiberiu Oprea, o tânără baghetă înzestrată cu muzicalitate şi bun simţ

Tiberiu Oprea este discipol al lui Ludovic Bacs, maestrul de la care pare a fi moştenit nu doar dăruirea de sine şi modestia, respectul atunci când te apropii de muzică, dar chiar şi acel bun simt, muzical şi uman, prin care Bacs reuşea subtil să "subjuge" atât orchestra, cât şi publicul. Cu cinci minute înainte de ora 19, ora începerii concertului, încă rătăceam cu maşina, pe o ploaie torenţială, prin centrul Piteştiului, învârtindu-mă, la sugestiile de altfel amabile ale diverşilor pietoni, în jurul "pititei" Case de Cultură a Sindicatelor (doar eram în Piteşti, la ce mă puteam aştepta...). Oare nu m-am hazardat? ... apuc şi urc totuşi treptele înainte ca Tibi să ridice bagheta şi ocup grăbită un loc în primul rând al sălii. Solista serii se lasă aşteptată, aşa încât am timp să mă îmbărbătez. Mă gândesc la întâlnirea care mă aşteaptă. La cea care m-a adus aici... Mirabela Dina.

Arta, ca zbor spre înalt!

Arta "Doamnelor", cum li se mai spune celor două distinse profesoare care i-au călăuzit primii paşi în evoluţia de pianistă, Ana Pitiş şi Ioana Minei, profesoarele cărora după ani de cercetare în domeniul pedagogiei pianistice, le-a fost revelată... o taină. Acel "mecanism" miraculos prin care o clapă, odată atinsă, devine nu doar rezonanţa unei coarde, ci pune în vibraţie întreg Universul. O taină pe care astăzi o împărtăşesc întregii lumi elevi ai "doamnelor" ca Mirabela Dina, Dan Atanasiu, Cristian Petrescu sau Matei Varga. Aveam să o redescopăr deci pe Mirabela în această seară la Piteşti într-un opus îndrăzneţ pentru un public "tânăr", dramaticul şi sarcasticul concert unu în do minor de Şostakovici. Coardele şi trompeta, într-un strâns dialog cu pianul solist, replici incisive, dar şi plonjând în sublime pasaje melancolice, mergând chiar până la dezolare, în expresie. O partitură în care pianista a demonstrat o afinitate specială cu stilul sofisticat al compozitorului rus de secol XX, iar bagheta lui Tiberiu Oprea a intuit-o şi a susţinut-o cu fiecare gest în agogică sau expresie. Poate că am fi desluşit pe deplin şi spectrul larg de nuanţe în care Şostakovici îşi poartă ansamblul de coarde, dacă Orchestra Filarmonicii din Piteşti ar fi avut o sală cu o acustica adecvată. În lipsă, publicul a fost surprins de o singură evidenţă: aceea a tonurilor nu de puţine ori disonante ale acestui concert, în accepţiunea melomanului de "clasic".

În intimitatea muzicienilor... atunci când bagheta devine arcuş iar solistul îşi ia rolul de acompaniator

Dacă aplauzele la finalul concertului n-au fost pe măsura remarcabilei colaborări şi prestaţii a artiştilor, după pauză, intima apropiere, în plan muzical, a dirijorului cu distinsa sa invitată, au fost pe înţelesul şi ...delectarea tuturor. Tiberiu a schimbat bagheta cu vioara, iar Mirabela rolul de solistă cu cel de acompaniator. Gluck, moment de balet. Simplu şi melodios. O vioară plină de sensibilitate. Un pian în surdină, învăluitor. Aflăm acum şi secretul comunicării pe care eu una o remarcasem în prima parte: cei doi artişti fac muzică de cameră împreună încă din liceu, iar noi am fost părtaşii acestei reîntâlniri pline de emoţie, de bucurie, de sens.

...ovaţii pentru o filarmonică "pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o"

Seara de 17 martie s-a încheiat radios cu vizita lui Ceaikovski la Roma, muzica romantică, solară, pentru orchestră, a Capriciului italian opus 54. Într-un final... vin şi aplauzele fulminante. Ovaţii. Piteştenii îşi iubesc Filarmonica. Dirijorul.

Gonesc pe autostrada Piteşti - Bucureşti în miez de noapte. Din toată această seară minunată mă urmăreşte o singură imagine. Un copilaş de câţiva ani, maxim 4. Atât de mic încât în picioare, cu faţa către public, nu ajungea cu capul la podiumul orchestrei. Făcea pe dirijorul, gesticula afectat cu faţa către public în timp Tiberiu Oprea dirija. Un simplu joc pentru el, acum, chiar agasant aş spune, la un moment dat, pentru noi, publicul din sală. Dar acest prichindel poate fi marele maestru al baghetei de mâine. Şi asta pentru că la Piteşti, acolo unde el a copilărit, există o Filarmonică...