În noiembrie 2010, Cadmiel Boţac a câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Pian desfăşurat sub genericul Zilelor Lipatti, în organizarea Postului Radio România Muzical. Două luni mai târziu, mai precis sâmbătă, 5 februarie 2011, pianistul de numai 14 ani s-a aflat pe scena Conservatorului luxemburghez, într-un recital propus de Ambasada României la Luxembourg, la iniţiativa Excelenţei sale d-l Vlad Alexandrescu, ambasadorul acestei misiuni diplomatice şi, totodată, un binecunoscut meloman, ce s-a implicat nu o dată în promovarea tinerelor talente. De această dată, domnul Vlad Alexandrescu a dorit să ofere proaspătului laureat un premiu special, constând într-un recital în Marele Ducat de Luxembourg.

Depăşirea unor problematici tehnice şi înţelegerea exhaustivă a conţinutului ideatic şi expresiv pare să fi fost preocuparea principală a tânărului Boţac pe parcursul Preludiului şi Fugii în si bemol major de Johann Sebastian Bach şi al Sonatei Patetica în do minor, op. 13 de Ludwig van Beethoven, marcate de un ton uşor reţinut. Mai potrivită cu personalitatea pianistului a părut partitura lui Constantin Silvestri, Bacchanales, al cărei caracter spectaculos i-a pus în evidenţă tehnica de acorduri şi capacitatea de a jongla cu mai multe registre şi planuri sonore.

Virtuozitatea a fost cuvântul cheie şi în Studiul op. 25 nr. 12 de Frédéric Chopin, care a deschis partea a doua a recitalului, dedicată în întregime compozitorului polonez. După un Valse Brillante în la bemol major încărcat de elan tineresc, Boţac a încheiat cu Scherzo-ul nr. 2 în si bemol minor, construit atent şi îngrijit, cu o secţiune centrală expresivă şi nuanţată, purificată însă de excese lirice inutile. Încurajat de reacţia publicului numeros, format cu precădere din tineri, studenţi şi elevi, pianistul a revenit pe scenă pentru un bis din repertoriul aceluiaşi Chopin.

Dincolo de curajul cu care a dus la bun sfârşit un recital dificil chiar şi pentru un pianist aflat la vârsta maturităţii, am remarcat la Cadmiel Alexandru Boţac o calitate a tuşeului care, în opinia mea, îl poate prefigura drept valoros interpret al muzicii lui Chopin, păşind astfel, poate nu întâmplător, pe urmele lui Lipatti.