Trei bisuri a dat în seara de marţi, 14 decembrie 2010, Elisabeth Leonskaja în finalul recitalului Chopin pe care l-a susţinut la Ateneul Român, recital ce a încheiat seria Celebrating Chopin, prin care Fundaţia Art Production a marcat aniversarea a două secole de la naşterea compozitorului de origine poloneză.

Încep vorbindu-vă despre finalul serii pentru a accentua un fapt semnificativ: Elisabeth Leonskaja iubeşte şi este iubită de publicul din România. Admiratorii artistei ruse au ascultat-o de data aceasta interpretând o ardentă Poloneză op. 26, o destul de agitată Nocturnă op. 27 şi - înainte de pauză - Sonata a II-a op. 35, cu un implacabil marş funebru şi o parte a treia fantomatică - în care aproape că auzeam "vântul şuierând printre morminte". Partea a doua a recitalului a cuprins Balada a III-a, Nocturna op. 48 şi Poloneza-Fantezie op. 61 - toate interpretate cu inteligenţă, căldură şi acel magnetism (propriu numai Artiştilor) care te hipnotizează, pur şi simplu.

Poate că Elisabeth Leonskaja nu mai poate "concura" la capitolul virtuozitate cu noua generaţie de pianişti, dar aspectul e cu totul neimportant, atâta vreme cât textul muzical nu a avut de suferit, iar artista a reuşit - şi de data aceasta - să ne aducă "un alt Chopin". Nu un Chopin dulceag, ci unul cu o paletă foarte largă de culori, în care chiar şi asprimile sunt extraordinar de expresive - întocmai ca la Callas.

Sala Ateneului a fost arhiplină, deşi acest lucru nu e întotdeauna de bun augur - se pare că există încă destule persoane pentru care un recital Leonskaja reprezintă un eveniment monden, eveniment la care se poate ajunge cu mare întârziere şi în timpul căruia lumea se poate vânzoli nestingherită prin sală. Ideea ca fiecare sală de concerte să fie "dotată" la intrare cu un ghid de comportare nu îmi aparţine, nici nu e nouă, aşa că nu fac decât să repet - în speranţa că directorii acestor instituţii vor reacţiona...