Dacă veţi fi invitaţi să cântaţi împreună în România, aţi accepta?

Lili: Desigur.

Mischa: Cred că nu am răspuns încă unui email care îmi propunea un recital la Bucureşti.

Lili: Mi-ar plăcea să vin în România.

Mischa: România este un loc foarte special.

De ce spuneţi asta?

Mischa: O, este foarte special. De fapt, fiecare loc este special în felul lui. Dar totuşi, este ceva cu România, dar cred că dumneavoastră ştiţi mai bine.

Acesta ar fi un preambul al recitalului pe care l-am ascultat aseară la Ateneul Român: violoncelistul Mischa Maisky alături de fiica sa, pianista Lili Maisky. Interviul cu care am debutat a fost realizat la Dresda, în 24 mai 2010, când i-am ascultat pe cei doi de asemenea într-un recital, pus însă atunci sub semnul Rusiei, tema festivalului de la Dresda.

Pentru recitalul din 27 octombrie de la Bucureşti, organizat sub emblema Cruciadei culturii de Agenţia de vise, Misha Maisky a ales însă un program mai curând adaptat spiritului latin, mai ales dacă ne gândim la partea a II-a a recitalului, cu lucrări semnate de compozitori spanioli: Granados, Albeniz, Cassado şi Manuel de Falla.

Prima parte a sondat spaţiul germano-francez: Variaţiunile de Beethoven pe o temă din opera Flautul fermecat de Mozart, Fantasiestuke de Robert Schumann şi Sonata de Claude Debussy.

Şi în recitalul de la Bucureşti, Mischa Maisky şi-a demonstrat încă o dată înalta clasă, glasul violoncelului său transformându-se într-o adevărată voce umană, ceea ce este atât de rar întânit şi atât de greu de realizat. Iar fiica sa de 23 de ani, Lili Maisky, s-a dovedit o parteneră pe măsură, atentă şi foarte implicată, desigur, experienţa dobândită alături de tatăl său, dar şi de alţi interpreţi de elită cu care a colaborat, dovedindu-se hotărâtoare.

Şi nu în ultimul rând, aş spune totuşi că Mischa Maisky, care se declară a fi un cetăţean al lumii, rezonează în mod special cu muzica civilizaţiei care l-a format: cele două bisuri din repertoriul rus au fost o demonstraţie foarte elocventă şi foarte vibrantă, care a împlinit un recital memorabil, organizat, ştiu, cu multe eforturi, într-un timp când tot mai mulţi sunt cei care se gândesc dacă mai pot sau mai vor să sprijine un act cultural.