Opera din San Francisco are simţul umorului. Când ne invită să călărim cu o Walkyrie, când să ne vindem sufletul diavolului, dar tentaţia cea mai straşnică este performanţa lui Faust de Gounod din 16 iunie 2010 într-o producţie adusă de la Chicago şi dirijată de Maurizio Benini.

Un fior fermecător a pus stăpânire pe audienţă din primele măsuri şi dirijorul italian a ştiut cum să-l menţină până la sfârşit. Decorul este la unison, măreţ şi ingenios, pe gustul american pentru lux. Grădina Margaretei, tânăra sedusă de Faust, este un Eden pământesc, iar închisoarea în care sfârşeşte, o scară spre cer.

Regia tânărului Jose Maria Condemi este simplă şi eficientă. El subliniază carisma personajelor şi nu decăderea lor. Canadianul John Relyea nu este un diavol atât de şiret pe cât de impresionant. El a dominat uşor scena şi publicul cu aria Le Veau d'Or. În aria Salut, demeure chaste et pure Stefanno Secco compune un Faust nerăbdător şi blând, mai puţin seducător. Margareta lui Patricia Racette este irezistibilă în Aria bijuteriilor şi emoţionantă în scena nebuniei. Ea evoluează din arie în arie fără să-şi piardă inocenţa.

Succesul acestei producţii nu ar fi complet fără tempii lenţi - şi controversaţi - aleşi de dirijor care au intensificat drama psihologică. Dar nici fără interpretările luminoase ale lui Valentin şi Siebel de Brian Mulligan - a cărui franceză e remarcabilă- şi Daniela Mack.

Aşadar o distribuţie omogenă o întâlneşti mai rar şi rămâne în sufletul auditorului.