Arhivă : Cronici
Înapoi
Recital de harpa
Publicat: marți, 24 Februarie
2009
, ora 12.04
Ioana Constantina Comsa este studenta în anul I al Universitatii Nationale
de Muzica din Bucuresti. A primit premii la concursurile nationale "Timotei
Popovici" de la Sibiu, "Martian Negrea" de la Ploiesti,
"Garabet Avachian" de la Bucuresti, "George Georgescu"
de la Tulcea, sau la Olimpiadele de Muzica, la diferite editii.
A sustinut auditii si recitaluri, aparând si alaturi de Orchestra "Concertino"
a Liceului "George Enescu".
Miruna Vidican, a absolvit aceeasi prestigioasa institutie artistica de învatamânt, (unde îsi pregateste acum Masteratul) si actualmente este profesoara de harpa la Liceul "George Enescu", la Scoala de Muzica si Arte Plasctice "Iosif Sava" din Bucuresti si angajata a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiesti.
Si a doua solista a serii este premianta a unor concursuri: "Remember Enescu", "Garabet Avachian", "Eugen Coca", "Martian Negrea" din tara, sau a competitiei fundatiei "Franz Joseph Reinl" de la München. Ea a avut turnee în Germania si Belgia si a evoluat alaturi de orchestrele "Concerto" si "Academica" ale UNMB.
Între adieri si furtunatice vibratii...
Dupa o "cuminte" si "în stil" Sonata în re major de Domenico Scarlatti, Ioana Comsa a a atacat un dans basc vechi, "Viejo Zortzico" de compozitorul secolului XX Jesus Guridi, unde a exploatat suavitatea harpei din piano-uri, trecând la schimbari de stare pe învolbutrari furioase, pe tristeti nostalgice ale unor "demult"-uri care dor, sau pe bucurii dansante. Louis Spohr, contemporan al lui Beethoven s-a auzit apoi cu clarele sale arpegii tonale, în Fantezia sa pentru harpa, unde gamele deveneau o poezie a simetriei germanice în nuante delicate. Iar harpistul si compozitorul american de origine franceza, din nou un artist al secolului "modern" Marcel Grandjany, reprezentat prin Fantezia sa pe o tema de Haydn, a fost prezentat cu diferitele învesmântari ale melodiei alese (dintr-una dintre simfoniile maestrului) fara a fi parasita eleganta clasica. Arpegiile puternice, dialogurile în ecou, gamele în alergari fulgurante ale Impromptu-ului opus 86 de Gabriel Fauré au încheiat fara pata, în perfectiune intonationala mini-recitalul primei muziciene. Impresia pregnanta ramasa este ca rostogolirile, curgerile de necrezut, mai ales din zona "linistita" "soptita" piano, fac din Ioana Comsa una dintre acele interprete care se pot "confunda" cu instrumentul ales.
Miruna Vidican a redat mai întâi "Sonate comme une scène patéthique" de harpistul si compozitorul Jean Baptiste Krumpholtz (elev al lui Haydn), "sunând clasic", în respectul pentru partitura. A urmat Sonata pentru harpa de Paul Hindemith cu ale ei trei parti, între care, din pacate, publicul a aplaudat. Solista, însa s-a concentrat bine pe discursul scris, respectând spunerea primei sectiuni, abordând caracterul ludic asezat al partii a II-a, transmitând starea pozitiva a ultimei secvente. A închis serata "Piece symphonique" de harpista, profesoara si compozitoarea franceza Henriette Renié (1875-1956), în care Miruna Vidican a plasat arpeggiatto-urile în jurul starilor de demnitate si seriozitate, cum dictau notele lasate de autoare. Interpretarea ei a avut forta si sensibilitate bine dozate, aparitia uneori a unor discrete atingeri de sunete alaturate ne-disturbând efluviile principale, importante, ce se auzeau cu volubilitate si naturalete.
Iubim harpa!
Sala Mica a Ateneului Român a fost arhiplina, publicul aplaudând, daruind flori si rasplatind cu strigate de "Bravo!" pe cele doua muziciene.
Miruna Vidican, a absolvit aceeasi prestigioasa institutie artistica de învatamânt, (unde îsi pregateste acum Masteratul) si actualmente este profesoara de harpa la Liceul "George Enescu", la Scoala de Muzica si Arte Plasctice "Iosif Sava" din Bucuresti si angajata a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiesti.
Si a doua solista a serii este premianta a unor concursuri: "Remember Enescu", "Garabet Avachian", "Eugen Coca", "Martian Negrea" din tara, sau a competitiei fundatiei "Franz Joseph Reinl" de la München. Ea a avut turnee în Germania si Belgia si a evoluat alaturi de orchestrele "Concerto" si "Academica" ale UNMB.
Între adieri si furtunatice vibratii...
Dupa o "cuminte" si "în stil" Sonata în re major de Domenico Scarlatti, Ioana Comsa a a atacat un dans basc vechi, "Viejo Zortzico" de compozitorul secolului XX Jesus Guridi, unde a exploatat suavitatea harpei din piano-uri, trecând la schimbari de stare pe învolbutrari furioase, pe tristeti nostalgice ale unor "demult"-uri care dor, sau pe bucurii dansante. Louis Spohr, contemporan al lui Beethoven s-a auzit apoi cu clarele sale arpegii tonale, în Fantezia sa pentru harpa, unde gamele deveneau o poezie a simetriei germanice în nuante delicate. Iar harpistul si compozitorul american de origine franceza, din nou un artist al secolului "modern" Marcel Grandjany, reprezentat prin Fantezia sa pe o tema de Haydn, a fost prezentat cu diferitele învesmântari ale melodiei alese (dintr-una dintre simfoniile maestrului) fara a fi parasita eleganta clasica. Arpegiile puternice, dialogurile în ecou, gamele în alergari fulgurante ale Impromptu-ului opus 86 de Gabriel Fauré au încheiat fara pata, în perfectiune intonationala mini-recitalul primei muziciene. Impresia pregnanta ramasa este ca rostogolirile, curgerile de necrezut, mai ales din zona "linistita" "soptita" piano, fac din Ioana Comsa una dintre acele interprete care se pot "confunda" cu instrumentul ales.
Miruna Vidican a redat mai întâi "Sonate comme une scène patéthique" de harpistul si compozitorul Jean Baptiste Krumpholtz (elev al lui Haydn), "sunând clasic", în respectul pentru partitura. A urmat Sonata pentru harpa de Paul Hindemith cu ale ei trei parti, între care, din pacate, publicul a aplaudat. Solista, însa s-a concentrat bine pe discursul scris, respectând spunerea primei sectiuni, abordând caracterul ludic asezat al partii a II-a, transmitând starea pozitiva a ultimei secvente. A închis serata "Piece symphonique" de harpista, profesoara si compozitoarea franceza Henriette Renié (1875-1956), în care Miruna Vidican a plasat arpeggiatto-urile în jurul starilor de demnitate si seriozitate, cum dictau notele lasate de autoare. Interpretarea ei a avut forta si sensibilitate bine dozate, aparitia uneori a unor discrete atingeri de sunete alaturate ne-disturbând efluviile principale, importante, ce se auzeau cu volubilitate si naturalete.
Iubim harpa!
Sala Mica a Ateneului Român a fost arhiplina, publicul aplaudând, daruind flori si rasplatind cu strigate de "Bravo!" pe cele doua muziciene.