Arhivă : Cronici
Înapoi
Turneul Stradivarius la final - Recital dedicat memoriei pianistului Adrian Tomescu
Cât despre concertul în sine, acesta a fost la înaltimea scopului nobil pe care cei doi muzicieni si l-au propus. Programul artistic a cuprins lucrari de Brahms, Grieg, Wieniawski si Sarasate. Acompaniamentul sigur si pregnant al pianistului Horia Mihail a sustinut sunetul viorii Stradivarius, care, sub arcusul lui Tomescu, a dat nastere unor modulatii subtile si delicate. Aceasta combinatie a smuls ropote de aplauze din partea publicului, caruia i s-a oferit ca bis "Meditatia" din opera "Thaï's" de Jules Massenet; o piesa cu o mare încarcatura sentimentala, având în vedere ca Alexandru Tomescu obisnuia adesea sa o cânte acompaniat de tatal sau, regretatul Adrian Tomescu.
Cei doi artisti merita laudele cuvenite celor care stiu sa îsi apropie publicul asa cum nu multi o fac si, pe deasupra, se implica atât de activ în promovarea muzicii clasice în rândul tuturor categoriilor de vârsta.
Gratie lui Alexandru Tomescu si lui Horia Mihail, publicul a avut parte de o seara splendida, iar nevazatorilor li s-a dat lumina sperantei de a avea în sfârsit un centru specializat în problemele lor.
În continuare, iata câteva opinii ale spectatorilor, consemnate la finalul recitalului:
"Prima data i-am auzit pe Alexandru Tomescu si pe Horia Mihail în trio împreuna cu Razvan Suma. Sincera sa fiu, atunci l-am remarcat pe pianist, pe Horia Mihail. Astazi, însa, protagonistul a fost Alexandru. Lucrarile care s-au cântat mi se pare ca i se potrivesc foarte bine, mai ales sonata de Grieg a fost pasionala. Vioara Stradivarius îl ajuta foarte mult. El a studiat cu maestrul Gheorghiu, iar asta se vede, are un sunet si un control asupra instrumentului foarte bune." Valentina Botnar, studenta |
"Mi s-a parut foarte, foarte emotionant. Mi-a placut în special sonata de Grieg." Diana Dragu, lucreaza în comunicare |
"A fost foarte interesant concertul, mi-a facut o impresie deosebit de buna. Am fost impresionata de faptul ca violonistul a avut puterea si taria sa cânte dupa ce în urma cu doua zile si-a pierdut tatal. " Rodica Sot, profesoara Petra Gherasim |