Festivalul de Muzica de Camera de la Brasov a luat sfârsit vineri, 3 iulie. În prima parte a serii a avut loc un recital sustinut de violonistul Özcan Ulucan, acompaniat la pian de Ovidiu Pârjol. Din repertoriul abordat au facut parte Sonata pentru vioara si pian în la major de César Franck, Sonata pentru vioara si pian op. 7 de Fazil Say si Poloneza de concert nr. 1 în re major, op. 4 de Henryk Wieniawski.

Nu am sa starui asupra Sonatei de Franck, fiindca varianta interpretativa oferita de cei doi nu a fost extraordinara. Poate ca acest lucru a fost din vina pianistului care a falsat în repetate rânduri si care a stricat din acest motiv echilibrul lucrarii. Însa merita mentionata interpretarea Sonatei de Fazil Say, un compozitor turc nascut în 1970. Violonistul a reusit sa redea cu mare fidelitate sarmul oriental pe care conationalul sau a stiut sa îl imprime lucrarii. În ciuda unor mici neajunsuri, calitatile interpretative ale lui Özcan Ulucan s-au facut simtite si l-au recomandat ca fiind un muzician foarte bun.

În cea de-a doua parte a concertului de vineri, a evoluat Cvartetul Gaudeamus, împreuna cu Laurentiu Mara la chitara electrica si cu Ionel Mocanu la percutie. În aceasta formula au fost interpretate lucrari mai lejere, aranjamente ale unor piese de jazz si muzica de film. Energia de care au dat dovada s-a transmis repede si la public, încântat de un asemenea final. De la muzica clasica, la una mai putin solicitanta, auditorii au avut parte de un traseu placut, alaturi de muzicieni buni.

Nu stiu cum ar fi aratat Festivalul daca ar fi fost alocati bani pentru sustinerea lui. Însa ceea ce stiu este ca toti cei care si-au oferit contributia la realizarea lui sunt fideli traditiei brasovene, publicului brasovean si artei pe care o slujesc, lucruri foarte importante care merita toata lauda si admiratia.