Arhivă : Cronici
Înapoi
Ansamblul Gli Incogniti pe scena Ateneului Român
Publicat: duminică, 13 Decembrie
2009
, ora 17.51

Institutul Francez a dedicat barocului italian concertul înscris în
seria Mari solisti, ce a avut loc duminica, 13 decembrie 2009,
la Ateneu. Astfel, ansamblul Gli Incogniti a fost invitat sa
sustina un recital în cadrul caruia a interpretat exclusiv lucrari de
Antonio Vivaldi, mai exact, Concertul pentru doua viori si violoncel
în sol minor si ciclul de concerte Anotimpurile.
Muzica lui Vivaldi mi se pare una potrivita pentru orice moment: pe lânga faptul ca este foarte cunoscuta, reuseste sa creeze o atmosfera speciala ce îl transporta pe ascultator în epoca în care a trait compozitorul. Însa aranjamentul facut de violonista Amandine Beyer pentru doua viori, violoncel, theorba, contrabas si clavecin nu mi s-a parut cel mai inspirat. De multe ori s-a întâmplat ca registrul grav sa acopere viorile. Cred ca e nevoie de mai mult de doua asemenea instrumente pentru a putea face fata basului continuu. Astfel, liniile melodice ar fi fost mai bine conturate, iar întregul muzical si-ar fi aflat desavârsirea. Însa la acest concert am avut sentimentul unei mase sonore informe, în care vocile au fost insuficient definite.
Solista serii a fost Amandine Beyer. Cu un timbru care se preteaza unui asemenea repertoriu, mi s-a parut totusi ca a avut un discurs neîngrijit si lipsit pe alocuri de acuratetea si precizia atât de necesare interpretarii unei lucrari baroce.
Desi nu am asistat la cea mai buna interpretare a Anotimpurilor pe care am auzit-o, a fost totusi un mod placut de a petrece o dupa-amiaza de duminica.
Muzica lui Vivaldi mi se pare una potrivita pentru orice moment: pe lânga faptul ca este foarte cunoscuta, reuseste sa creeze o atmosfera speciala ce îl transporta pe ascultator în epoca în care a trait compozitorul. Însa aranjamentul facut de violonista Amandine Beyer pentru doua viori, violoncel, theorba, contrabas si clavecin nu mi s-a parut cel mai inspirat. De multe ori s-a întâmplat ca registrul grav sa acopere viorile. Cred ca e nevoie de mai mult de doua asemenea instrumente pentru a putea face fata basului continuu. Astfel, liniile melodice ar fi fost mai bine conturate, iar întregul muzical si-ar fi aflat desavârsirea. Însa la acest concert am avut sentimentul unei mase sonore informe, în care vocile au fost insuficient definite.
Solista serii a fost Amandine Beyer. Cu un timbru care se preteaza unui asemenea repertoriu, mi s-a parut totusi ca a avut un discurs neîngrijit si lipsit pe alocuri de acuratetea si precizia atât de necesare interpretarii unei lucrari baroce.
Desi nu am asistat la cea mai buna interpretare a Anotimpurilor pe care am auzit-o, a fost totusi un mod placut de a petrece o dupa-amiaza de duminica.